Plăţile pentru dezvoltare rurală: 1,56 miliarde euro

Plăţile pentru dezvoltare rurală: 1,56 miliarde euro

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a efectuat în cursul anului 2011 plăţi către beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în valoare de 1,56 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Din această sumă, 902 milioane de euro reprezintă plăţi pentru beneficiarii măsurilor de investiţii derulate de APDRP, iar restul plăţi efectuate către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în baza măsurilor delegate.

Astfel, de la începutul derulării PNDR au fost plătiţi efectiv 3,35 miliarde de euro. Pe lângă această sumă, România a absorbit şi 561 de milioane de euro, fonduri care reprezintă avansul acordat de Comisia Europeană în momentul demarării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

Cumulând avansul şi plăţile efectuate, rezultă un total de aproximativ patru miliarde de euro (3,91 miliarde de euro) fonduri atrase pentru România de către APDRP, ceea ce reprezintă un grad de absorbţie al fondurilor de peste 40% din totalul fondurilor disponibile pentru dezvoltare rurală.

Ne puteți urmări și pe Google News