Planul secret al lui Putin. Rusia se pregătește să furnizeze Iranului un satelit care poate urmări orice țintă militară

Sursa: Arhiva EVZ

Rusia se pregătește să furnizeze Iranului un sistem satelit avansat care să ofere Teheranului o capacitate, fără precedent, de a urmări potențiale ține militare din Orientul Mijlociu și nu numai, potrivit oficialilor actuali și foști din Statele Unite.

Planul va livra iranienilor un satelit Kanopus-V fabricat în Rusia, echipat cu o cameră cu rezoluție înaltă, care ar spori mult capacitățile de spionaj ale Iranului, permițând monitorizarea continuă a facilităților, de la rafinăriile de petrol din Golful Persic și bazele militare israeliene, până la cazărmile irakiene care găzduiesc trupe americane.

În această primăvară, experții ruși s-au deplasat în Iran pentru a ajuta la instruirea echipajelor terestre care vor opera satelitul dintr-o zonă de lângă orașul Karaj. Detaliile acordului au fost descrise de un actual și un fost oficial al Statelor Unite, precum și de un oficial din guvernul din Orientul Mijlociu.

Aceste dezvăluiri au apărut în momentul în care președintele Biden se pregătește pentru prima sa întâlnire cu președintele Putin. Lansarea iminentă a unui satelit iranian fabricat în Rusia ar putea adăuga o listă lungă de probleme controversate care au tensionat relațiilor dintre Moscova și Washington.

Conform acordului, noul satelit al Iranului va fi lansat în Rusia și va avea un hardware rusesc, inclusiv o cameră cu o rezoluție de 1,2 metri. Mai important, Iranul va fi capabil să atribuie noul satelit către misiuni de spionare a locațiilor pe care le alege. „Nu este cel mai bun din lume, dar este de înaltă rezoluție și foarte bun pentru scopuri militare”, a declarat oficialul din Orientul Mijlociu.

La fel de îngrijorătoare este și posibilitatea ca Iranul să împărtășească imaginile cu grupuri pro-iraniene din întreaga regiune, care se luptă cu forțele guvernamentale susține de Arabia Saudită și până la luptătorii Hezbollah, conform spuselor oficialului din Orientul Mijlociu.

Legătura Iran-Rusia

Rusia și Iran au dezvăluit public intenția de a dezvolta împreună ramura spațială. Începând cu 2015, a fost raportat cum companiile iraniene și ruse au încheiat un acord care să permită Iranului să achiziționeze un  „sistem de teledetecție care poate fi utilizat pentru colectarea informațiilor despre suprafața Pământului, atmosferă și oceane”.

Experți și analiști au declarat că noile capacități ale Iranului sunt destul de îngrijorătoare. Iranul produce o serie de rachete balistice și drone care sunt capabile să lovească, cu precizie, ținte îndepărtate, iar accesul la imaginile din satelit ar putea îmbunătăți acest procedeu.

„Având acest tip de flux de date, pot apărea posibilități tehnice și operaționale pe care iranienii nu le aveau anterior”, a declarat Christopher Ford, principalul oficial al neproliferării al Departamentului de Stat din cadrul administrației Trump. „Pare a fi o dezvoltare semnificativă, nu doar o ușoară evoluție în ceea ce privește potențialele aplicații militare.”, conform washingtonpost.