Planul Generalilor se îndeplinește pas cu pas: Viorica Dăncilă în turul al doilea, Dan Barna, umilit

Planul Generalilor se îndeplinește pas cu pas: Viorica Dăncilă în turul al doilea, Dan Barna, umilit

Am citat în mai multe rînduri un fragment din poezia Cogito, publicată de George Bacovia în revista Steaua, nr. 3, martie 1956: „Mi-am realizat Toate profețiile Politice. Sînt fericit”.

Poetul fusese scos din circuit timp de 8 ani. Apărute după 10 ani de regim comunist, versurile au fost publicitate de propaganda de stat drept recunoașterea de către poet a măreției vremurilor pe care le trăia. Poetul se declară fericit că i se realizează toate profețiile. Se susținea că profețiile sale vizau splendoarea comunismului visată de el, poetul, înainte de a trăi efectiv în comunism. Nu știu ce a vrut să spună poetul – vorba Bacalaureatului – prin realizarea profețiilor.

Eu cred că George Bacovia era de o imensă ironie. Își realizase toate profețiile sinistre în legătură cu orînduirea comunistă. La fel aș putea scrie și eu, luni, 11 octombrie 2019, cînd s-au publicat deja rezultatele finale ale primului tur de scrutin: „Mi-am realizat Toate profețiile Politice. Sînt fericit”. Care sînt aceste profeții știu toți cei care m-au urmărit în ultimul timp. Le repet pentru ei, dar și pentru cei care n-au fost atenți la zicerile mele: 1. Viorica Dăncilă va fi promovată în turul al doilea la o diferență înfricoșătoare de Klaus Iohannis. Asta deoarece Klaus Iohannis nu vrea pur și simplu să cîștige prezidențialele din 2019. Vrea să le cîștige în stil Nicolae Ceaușescu. În ce constă stilul Nicolae Ceaușescu?

În transformarea alegerilor dintr-o bătălie dusă de Nicolae Ceaușescu pentru a cîștiga alegerile într-un Festival cu tema Cum a învins din nou Mărețul Cîrmaci. Altfel spus, alegerile se convocau din cînd în cînd pentru ca lui Nicolae Ceaușecu să i se ofere prilejul unui nou moment de Cult al personalității. Prezidențialele din acest an au fost convocate pentru ca lui Klaus Iohannis să i se ofere prilejul de a Prăbuși comunismul la 30 de ani de la Prăbușirea comunismului! Acest moment din 24 noiembrie 2019, sărbătorit cu șampanie prin Piețe, seara, va fi cel al Victoriei zdrobitoare în al doilea tur a lui Klaus Iohannis nu asupra bietei Viorica Dăncilă, ci asupra Ciumei Roșii. Pe 24 noiembrie 2019, Klaus Iohannis n-o va învinge pe Viorica Dăncilă. Va învinge PSD-ul, care PSD a condus România timp de 30 de ani. PSD = Comunism.

Timp de 30 de ani România a fost sub regim comunist. Pe 24 noiembrie 2019, grație lui Klaus Iohannis pe post de Armata Roșie, România va avea un nou 23 august 1944: Eliberarea de sub jugul comunist. 2) Dan Barna nu numai că nu va intra în turul al II-lea, dar mai mult, va fi umilit prin plasarea la o distanță apreciabilă de Viorica Dăncilă. Pentru ca zdrobirea lui Dan Barna să fie spectaculoasă, candidatul USR va pierde chiar la Sibiu și mai ales în Diaspora. Era nevoie nu de un eșec al trecerii în turul al II-lea, ci de o umilire din mai multe motive: a) Dan Barna a cutezat să-l concureze pe El Însuși, Klaus Iohannis. Klaus Iohannis nu iartă asemenea afronturi. A zis-o Rareș Bogdan cu ceva timp în urmă. Dan Barna a neglijat amenințarea. I s-a arătat ce înseamnă să-l superi pe Eu, Supremul. b) Victoria asupra Ciumei Roșii are nevoie de voturile USR.

Pleoștit, tuflit, USR se îndreaptă rînduri, rînduri spre Klaus Iohannis. Mai ceva ca sovieticii de pe vremuri spre Portretul Marelui Învățător Stalin. USR e cel mai mare adversar al PNL. PNL vrea să fure și el, cum a făcut-o PSD. Cu un USR în coastă, PNL n-ar mai putea fura la Guvernare. USR nu mai îndrăznește nici măcar un scîncet. Acestea au fost profețiile Politice. Ele mi s-au îndeplinit. Asta nu înseamnă că sînt fericit!