Planta care combate diabetul și obezitatea. E bogată în proteine poate înlocui cu succes carnea

Planta care combate diabetul și obezitatea. E bogată în proteine poate înlocui cu succes carnea

Datorită valorilor nutriționale excepționale pe care le are, lupinul sau fasolea lupini este considerat un superaliment. Înlocuiește cu succes carnea. Este recomandată și persoanelor cu diabet sau obezitate.

Trebuie spus că boabele de lupin au culoarea muștarului. Acestea conțin o mulțime de fibre, conțin toți cei nouă aminoacizi esențiali, plus o mulțime de vitamine și minerale precum magneziu.

Ani la rând, lupinul nu a fost pus în evidență. Se consuma adesea murat, însă nu se cunoșteau prea multe lucruri despre el. Lucrurile s-au schimbat între timp, iar acest tip de fasole este din ce în ce mai căutat.

În prezent, lupinul este transformat cu succes în „carne vegană”. Este folosit din ce în ce mai des pentru fabricarea produselor care nu conțin proteină animală, înlocuind soia, care este din ce în ce mai controversată, mazărea sau grâul, în cazul dietelor celor cu intoleranță la gluten.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lupinul este un aliment tradițional din bucătăria mediteraneană

Lupinul este o leguminoasă care aparține aceleiași familii ca și alunele. Fasolea de lupin este un aliment tradițional din bucătăria mediteraneană. Boabele de lupin sunt consumate întregi și, de asemenea, folosite pentru a face ingrediente precum făina de lupin sau proteinele de lupin.

Acesta este adesea folosit și în produse de patiserie și paste, inclusiv în produsele fără gluten.

Este important de știut că persoanele care sunt alergice la alune, pot avea reacții și la lupin. La fel ca și restul leguminoaselor, lupinul este o sursă incredibilă de proteină. Totodată, fasolea lupini este bogată și în alți macronutrienți, vitamine și minerale.

Calitățile lupinului

Specialiștii au evidențiat calitățile acestei plante.

Proteine

O porție de fasole uscată de lupin ar putea oferi cantitatea necesară de proteine pentru întreaga zi. Fasolea de lupin se află în topul alimentelor ca sursă de proteine. O porție de fasole lupin conține cu aproximativ 25% mai multe proteine decât o porție de carne de pui.

 Grăsimi

Fasolea Lupini este bogată în grăsimi, conținând 9,7 g la fiecare porție de 100 g. Cu toate acestea, cea mai mare parte a grăsimilor constă în acizi grași polinesaturați și mononesaturați sănătoși.

Carbohidrați

O porție de 100 g de fasole lupin conține 40,37 g de carbohidrați. Asta înseamnă că lupinul conține de 1,4 ori mai mulți carbohidrați decât orezul. Cu toate acestea, lupinul are un conținut scăzut de zaharuri, conținând în principal fibre alimentare.

Vitamine

Fasolea de lupin este o sursă excelentă de vitamine din complexul B, precum și de vitamina C. Oferă, de asemenea, cantități mari de vitamina B2, vitamina B3, vitamina B5, vitamina B6 și acid folic sau vitamina B9.

Totodată, fasolea lupini se află în primele 30% dintre alimente ca sursă de vitamina C.

Indice glicemic

Ținând cont că lupinul este bogat în fibre alimentare și sărac în zaharuri, indicele glicemic este considerat a fi foarte scăzut, fiind recomandat și în cazul diabeticilor, potrivit Antena3.