Planeta voteaza cele 7 noi minuni ale lumii

Planeta voteaza cele 7 noi minuni ale lumii

Omenirea este invitata sa desemneze sapte noi minuni ale lumii.

Oricine poate vota la  www.new7wonders.com.

Turnul Eiffel este cel mai vizitat si probabil cel mai cunoscut monument din lumea vestica. Cand a fost ridicat, in 1889, a devenit cea mai inalta structura construita de om din lume.

Chiar si dupa ce a fost devansat, turnul parizian inca a mai avut un imens farmec, atragand sase milioane de turisti in fiecare an. Il face acest lucru o minune moderna a lumii - un echivalent contemporan al Turnului din Alexandria, care timp de peste doua mii de ani a fost considerat cea mai inalta cladire din lume?

Sau nu reprezinta decat un strop de imaginatie a inginerilor francezi in comparatie cu Taj Mahalul Indiei, un mausoleu presarat cu jad, cristal, marmura si safire transportate in Agra de o armata de o mie de elefanti?

La aceasta intrebare vom afla raspunsul odata cu alegerea celor sapte noi minuni ale lumii. Milioane de oameni au votat cladirile preferate pentru cele sapte noi minuni (pe pagina de internet www.new7 wonders. com), iar organizatorii sustin ca este cel mai mare vot global organizat vreodata.

Pe lista  celor 21 de candidate se afla: Turnul Eiffel, monumentul Taj Mahal, Statuia Libertatii, Piramidele din Gizeh, Machu Picchu din Peru, Acropolis din Atena, Catedrala Sfanta Sofia din Istanbul, Catedrala Sfantul Vasile din Moscova, Coloseumul roman, Castelul Neuschwanstein din Germania, monumentul Stonehenge din Marea Britanie, Palatul Alhambra din Spania, Marele Zid Chinezesc, Templul Kiyomizu din Japonia, Opera din Sydney, Templul Angkor din Cambodgia, Timbuktu din Mali, Petra din Iordania, Statuia lui Hristos Mantuitorul din Rio de Janeiro, sculpturile din Insula Pastelui si Chichen Itza din Mexic.

Finalistele au fost alese dintr-o lista de 77 de candidate de o comisie de specialisti condusa de Federico Mayor, fost director general al UNESCO. Lista celor sapte minuni alese va fi citita in a saptea zi din luna a saptea a anului 2007 la Lisabona, in Portugalia. Piramidele egiptene sunt singurele ramase in cursa dintre cele sapte minuni ale lumii antice.

Campania de reimprospatare a minunilor create de om este ideea lui Bernard Weber, elvetian cunoscut ca producator de filme, autor si aviator. El a lansat in 2000 initiativa de a identifica cladirile si monumentele care "au cu adevarat o insemnatate globala ca parte din patrimoniul cultural comun".

(Graphic News, traducere Lica Manolache)

Ne puteți urmări și pe Google News