Plajă pentru persoane cu dizabilităţi, la Constanţa. Concept unic în Europa
- Feri Predescu
- 20 iulie 2017, 18:15
Constanța va fi primul oraș din Europa care, începând din sezonul estival 2018, va avea o plajă special concepută pentru persoanele cu dizabilităţi. Proiectul este inițiat de psihologul Adrian Gemănaru, nominalizat la World Autism Festival pentru elaborarea unor terapii de recuperare a copiilor cu autism, dar și cu alte dizabilităti..
Sectorul de plajă din zona Faleză Nord, cu o suprafată totală de 22.000 mp și cu o deschidere la mare de 200 metri, este pus la dispoziție de Apele Române Dobrogea-Litoral pentru activități terapeutice, organizate de Centrul “Marea Neagră” din Constanța. Parcul terapeutic va cuprinde două zone de șezlonguri (100 de locuri), două zone de cearșafuri (1.000 de locuri), rampe de acces, o scenă pentru evenimente, grădină senzorială de relaxare, punct de hidratare, două locuri de joacă, o zonă de stimulare auditivă și una de stimulare vizuală și tactilă, o alee senzorială, un atelier de olărit, scaune mobile plutitoare pentru persoanele cu dizabilități și un cort de prim ajutor. Atelier de olărit și alee senzorială Potrivit lui Tănase Tașente, atelierul de olărit este una dintre activitătile terapeutice extrem de utile pentru mobilitatea degetelor și pentru îmbunătăţirea stabilizării articulațiilor membrelor superioare. Zona de olărit va fi înconjurată de o alee senzorială, pe care turiștii vor putea merge cu picioarele goale, pe butuci de lemn, rogojină, pietre de rău, scoarță de copac, gazon, boabe de fasole, activitate care sporește considerabil atenția și satisface nevoia omului de a se contopi cu natură.
Cărucioare plutitoare și zone de stimulare auditivă şi vizuală Pentru persoanele cu dificultăți locomotorii, organizatorii proiectului vor instala, pe plajă, o rampă de acces dintr-un material special, care le va permite deplasarea cu ușurință. De asemenea, persoanele cu dizabilităţi vor beneficia și de 3 cărucioare mobile plutitoare, pentru a se bucură de apa mării. Copiii care prezintă o serie de dificultăți la nivel senzorial, vor beneficia de două zone speciale: de stimulare auditivă (instrumente muzicale adaptate pentru exterior) și de stimulare vizuală și tactilă, care le vor oferi acestora posibilitatea de a experimenta lumea înconjurătoare prin cele trei simțuri.
Vor alerga 24 de ore, pe nisip, pentru finanțarea parcului terapeutic
La inceputul lunii mai (05 și 06 mai 2018), peste 1.500 de oameni vor alerga 24 de ore pe plajă in stațiunea Mamaia pentru a promova şi pentru a strânge fondurile necesare acestui proiect. Psihologul Adrian Gemanaru va organiza a două ediție a evenimentului sportiv “Alerg 24h pentru Autism Marea Neagră”, prin intermediul căruia companiile şi organizațiile participante vor avea ocazia de a alătura, în mod direct, acestui concept unic. Practic, municipiul Constanța va fi primul oraș din Europa care va dispune de o plajă special amenajată pentru persoanele cu dizabilități. „Cei peste 1.000 de participanți inimioşi de la prima ediție a evenimentului Alerg 24h ne-au reaprins speranța că spiritul civic încă nu a murit în România, iar oamenii sunt dispuși să ajute la creşterea calităţii vieţii copiilor cu dizabilităţi. Mai mult decât atât, sperăm ca mediul de afaceri din România să manifeste interes şi sprijin pentru acest proiect unic în Europa. Necesitățile unei persoane cu handicap, în special dacă este copil, sunt enorme, iar noi ne dorim să le arătăm că nu sunt singuri în această luptă grea spre recuperare. Cum recuperarea pleacă, în primul rând, de la starea de spirit, am proiectat acest sector de plajă cu foarte multe locuri de joacă și spații în care ei să se bucure de vară şi de mare”, declară psihologul Adrian Gemănaru, preşedintele Centrului Terapeutic “Marea Neagră”.
Organizatorii proiectului au sprijinul Administrației Prezidențiale și Ministerului Mediului
Punerea în aplicare a acestui proiect necesită un buget de aproximativ 100.000 de Euro. În acest sens, Centrul “Marea Neagra” din Constanța cere sprijinul oamenilor implicaţi în turism, al autorităţilor locale, motivând că proiectul de la malul Mării Negre este unul de interes național, întrucât numărul persoanelor cu handicap reprezintă aproximativ 1 milion de oameni din populaţia României, iar nevoia unui astfel de spațiu dedicat lor este vitală. Pentru implementarea proiectului, Centrul “Marea Neagră” a primit sprijinul Administraţiei Prezidenţiale şi Ministerului Mediului. Accesul la facilitățile existențe vor fi oferite copiilor cu nevoi speciale, persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora cu titlu gratuit.