Plagiatul de 4 la sută al șefei DNA continuă să nască comentarii. O analiză extrem de acidă a venit din partea lui prof. univ. Marian Preda, președintele Senatului UBB. Acesta consideră că decizia CNATDCU în privința tezei de doctorat a șefei DNA este o dovadă de compromis inacceptabil, că adevărul nu admite procente de minciună. Mai mult, Marian Preda susține că renunțarea la titlul de doctor ar duce la instaurarea unui climat de normalitate, nu la o criză instituțională. Redăm integral postarea acestuia de pe Facebook.

DESPRE COMPROMISURI ȘI CONSECINȚELE LOR Am promis că voi vorbi azi despre greșelile în alegeri ale partidelor de dreapta și despre decizia CNATDCU în cazul Kovesi. Din lipsă de timp voi încerca să abordez subiectele în rezumat și apoi, în saptamanile următoare, poate voi reveni cu ceva mai elaborat.  Între timp PNL-ul a suferit o înfrângere usturătoare în alegeri. LCK și lupta anti-corupție par că au câștigat victorii la CNATDCU cu 96% teza neplagiată și la DNA cu 90% condamnări dintre cei plimbați cu cătușe prin fața camerelor; de fapt sunt victorii à la Pirus pentru că victoriile astea aparente, de moment, aduc pierderi atât de mari încât vor deveni, pe termen mediu, înfrângeri.  Problema de fond, leitmotivul ambelor cazuri, este COMPROMISUL. 

Compromisul cu adevărul și cu dreptatea. 

”Dreptatea este prima virtute a instituțiilor sociale, așa cum adevărul este prima virtute a sistemelor de gândire. ...acceptăm o teorie greșită doar în absența unei teorii mai bune; în mod analog, o nedreptate este tolerabilă doar atunci când ea este necesară pentru evitarea unei nedreptăți mai mari. Ca prime virtuți ale tuturor activităților umane, adevărul și dreptatea nu admit compromisuri” (John Rawls, O teorie a dreptății, Editura UAIC, Iași, 2011, p.26). Sigur, LCK a palgiat relativ puțin (4% ) și nesemnificativ (ca relevanță a conținutului copiat) în comparație cu plagiatori fruntași precum Ponta, Oprea, Tobă sau Negoiță. Prin comparație cu ei, care au furat un bou, ea a furat (doar) un ou. 

DAR COMISIA TEHNICĂ FORMATĂ DIN JURIȘTI VERITABILI TREBUIA SĂ CONDAMNE FURTUL OULUI ȘI SĂ SPUNĂ CĂ E FURT, NU CĂ OUL ERA CLOCIT, FĂRĂ VALOARE ȘI DE ACEEA NU E AȘA GRAV CĂ A FOST FURAT. 

Dacă în instanțe le vin pe viitor inculpați care au furat doar 4% din valoarea firmei (iar firma nu este foarte valoroasă), vor spune că furtul este nesemnificativ? 4% minciună într-o mărturie, o face adevărată, sau falsă? O pată de 4% pe suprafața unei coli de hârtie o face să fie imaculată sau pătată?  Cred că membrii comisiei tehnice, juriști eminenți, știau că adevărul nu admite compromisuri, nu admite procente de minciună. Compromisul lor a făcut decizia lor și pe cea ulterioară a CNATDCU să fie nedrepte. Nu în comparație cu deciziile în celelalte cazuri, mult mai grave, de plagiat ci în comparație cu adevărul, cu valorile morale, cu ce așteaptă și ce merită un ”stat de drept”.  Decizia aceasta, compromisul acesta, ne-a confirmat ce știam despre instituțiile din societatea noastră și despre sistemul nostru de justiție: se bazează pe compromis, pe excepții, pe ”merge și așa”, pe dublă măsură, pe chichițe avocățești.  Trăim în țara excepțiilor și privilegiilor, în țara pensiilor speciale pentru privilegiați începând cu cele ale magistraților; Legile noastre, care de obicei sunt proaste și se contrazic unele pe altele, sunt făcute intenționat cu ”șopârlițe” pentru a fi speculate ulterior de avocați șmecheri. În România toți vor privilegii, vor să sacrifice binele colectiv, regulile, instituțiile atunci când ei au un interes personal dar foarte rar cineva iși sacrifică interesul personal pentru binele colectiv.  Demisia de onoare este o instituție rară la noi. Sunt atât de rare demisiile de onoare încât le numeri pe degete. Unii spun că, spre exemplu, Mona Muscă nu trebuia să demisioneze. Înlăturarea ei pentru o greșeală veche, minora, discutabilă, a părut nedreaptă. Prin demisia ei, însă, Mona Muscă a făcut un gest de mare onoare și a dat un exemplu minunat.  Dacă LCK ar fi acceptat să renunțe la diploma ei, poate și la poziția ei, ar fi adus un imens serviciu jusțiției și luptei anti-corupție; așa o slabește enorm. Cei 300 de eroi de la Termopile, prin sacrificiul lor, au demoralizat armata persană și au inspirat și însuflețit grecii care ulterior au câștigat războiul. Războiul contra corupției din România, contra corupților din politică, din Parlament, din partide, nu se poate câștiga cu compromisuri, are nevoie de sacrificii personale. 

De ce nu putea merge mai departe lupta anticorupție fără Kovesi? 

Nu mai este nimeni vrednic în DNA? 

Macovei și Morar au plecat si a venit Koveși. 

După ea ar trebui să vină altcineva, să preia steagul și să-l ducă mai departe. Tot ce a făcut Kovesi se va estompa încet, încet, sub acest compromis așa cum tot ce a făcut alt susținător al luptei anti-corupție, Băsescu, s-a estompat prin compromisurile lui mai recente și prin atacurile la adresa DNA. 

Problema PNL și a dreptei politice este tot compromisul cu principiile, cu dreptatea, cu adevărul. Votanții de dreapta vor adevărul, nu se lasă păcăliți de compromisuri cu valorile care sunt plătite cu majorări de pensii și de ajutoare sociale precum votanții PSD.  Noul PNL a făcut reformă internă doar pe jumătate, a înlocuit adesea corupții cu necorupți care sunt ineficienți, diletanți (ca și cei mai mulți dintre noii politicieni propuși de USR), au uitat de promisiuni, au făcut trocuri cu PSD, nu au pus pe masă un program de guvernare de calitate, au venit cu o campanie execrabilă dar au vrut să fie crezuți și votați. Toate compromisurile lor, începând cu guvernările împreună cu PSD, au avut un preț ulterior.  Cazul lui Iohannis este similar: face compromisuri care par mici, dar care în timp îi slăbesc influența; Numirea unor consilieri dubioși precum Mihalache, guvern tehnocrat susținut de PSD, patronarea PNL de la distanță și slăbirea sistematică a foștilor pedeliști în interiorul lui, neimplicarea mai puternică în campanie, toate l-au costat câte puțin. Dacă vor continua, PNL și Iohannis vor păți precum Emil Constantinescu și PNȚCD sau Traian Băsescu și PDL. 

Compromisurile precum cei 15 mii de specialiști (care erau de fapt piloși diletanți de la Partid gen ”nepoții lui Diaconescu”) au erodat credibilitatea lui Constantinescu și a PNȚCD, nu sistemul care spune el că l-ar fi înfrânt.

La fel în cazul Traian Băsescu: compromisul cu EBA europarlamentar, compromisurile succesive cu Udrea și cei de teapa lui Cocoș sau investiția de la Nana i-au erodat pas cu pas susținerea publică pe care apoi și-a distrus-o aproape complet prin criticile exagerate aduse sistemului de justiție. Pierderea PDL-ului s-a datorat tot acestor compromisuri care i-au erodat încrederea in interiorul partidului. Cred că principala diferență dintre electoratul ”de stânga” și cel ”de dreapta” în România nu ține de opiniile privind raportul dintre stat și piață, inegalitate socială, nivelul de taxare sau de redistribuire a bunăstării, ci ține de așteptările complet diferite de la clasa politică: cea mai mare parte a electoratului PSD vrea ”pâine și circ”, avantaje personale materiale, directe (pensii mai mari, ajutoare sociale, posturi în administrație, în școli sau spitale de stat) în timp ce o mare parte din electoratul de dreapta vrea în primul rând chestiuni care țin de principii, de valori, de binele colectiv: merit, dreptate socială, adevăr, un stat de drept.  Cine vrea acces la electoratul de tip PSD trebuie ”să promită și să dea” bani și slujbe; cine vrea acces la electoratul ”de dreapta” trebuie să promoveze și să respecte principii și valori. Noi avem nevoie în primul rând de dreptate și de adevăr și acestea nu admit compromisuri. Avem nevoie de sacrificii personale pentru binele public și nu de sacrificarea instituțiilor de dragul intereselor personale. Avem nevoie de caractere care la nevoie dau steagul dreptății și adevărului mai departe, nu îl îngroapă sub propriile interese. Doar pentru astfel de caractere și pentru aceste valori vom da voturile noastre necondiționat.