Placido Domingo, interviu după COVID-19. Ce spune despre acuzațiile de abuz sexual

Placido Domingo, interviu după COVID-19. Ce spune despre acuzațiile de abuz sexual

Tenorul spaniol Placido Domingo, în vârstă de 79 de ani, respinge toate acuzațiile de hărțuire și abuz sexual care i-au fost aduse în presa din Statele Unite.

În vârstă de 79 de ani, Placido Domingo trăiește în orașul Acapulco, în Mexic, unde s-a refugiat după ce au fost formulate acuzațiie împotriva sa. În luna martie a anunţat că a fost testat pozitiv la noul coronavirus, iar mai apoi a fost spitalizat. În prezent, după ce s-a vindecat de COVID-19 și și-a regăsit vocea, tenorul consideră că este momentul să dezmintă, din nou, acuzațiile de natură sexuală, care i-au fost aduse

„Niciodată nu am abuzat vreo persoană. M-am schimbat. Nu-mi mai este frică. Când am aflat că am COVID-19, mi-am promis că dacă voi scăpa cu viaţă, voi lupta pentru a-mi reabilita numele - nu am abuzat pe nimeni, voi repeta acest lucru atât timp cât voi trăi”, a declarat celebrul tenor într-un interviu acordat cotidianului italian La Repubblica.

El consideră un miracol faptul că după ce s-a vindecat de boală, a reușit să-și recapete vocea și poate cânta.

„Faptul că mi-am regăsit vocea este un miracol (...) Acum două sau trei luni nu eram sigur dacă voi mai putea cânta vreodată”, a afirmat el, citat de cotidianul italian.

Artistul de origine spaniolă a mai spus că, în această perioadă, după ce s-a vindecat, nu se simte confortabil să-și părăsească locuința din Acapulco, în care s-a refugiat, deoarece a petrecut foarte multă vreme aici, alături de familie.

„Singura chestiune care mă nelinişteşte acum este să-mi părăsesc refugiul din Acapulco, în care am rămas de luni de zile. Niciodată nu am petrecut atât de mult timp acasă, alături de soţia mea, de fiul şi nora mea şi de cei doi nepoţi", a mai povestit celebrul cântăreţ.

Placido Domingo a pus punct carierei în SUA

Placido Domingo a precizat că pentru el perioada de izolare a fost utilă pentru că l-a ajutat să reflecteze asupra vieţii şi asupra alegerilor pe care le-a făcut de-a lungul timpului.

„Acum este momentul să revenim la normal. Însă vieţile noastre s-au schimbat. Şi aşa cum ştiţi, pentru mine este cu atât mai dificil din cauza acuzaţiilor vehiculate împotriva mea”, a mai spus tenorul spaniol.

El a subliniat că acuzațiile de natură sexuală care i-au fost aduse, i-au afectat familia și l-au destabilizat, făcându-i mai mult rău chiar și decât coronavirusul.

„Nu-mi rămâne decât să accept faptul că, deocamdată, nu mai pot cânta în anumite părţi ale lumii, printre care Statele Unite şi Spania, ţara mea. Şi cu siguranţă că această situaţie nu este din cauza unei alegeri făcute de public, public care îmi transmite constant mesaje de solidaritate (...) Dar ce să faci? Asta e viaţa!”, a mai susţinut el.

Placido Domingo a fost acuzat în cursul anului 2019, în presa americană, că ar fi hărţuit sexual aproximativ 20 de femei în SUA. Aceste acuzaţii l-au determinat să renunţe la postul de director al Operei din Los Angeles şi să-şi anuleze toate reprezentanţiile de pe pământ american, încheindu-şi, de facto, cariera artistică din SUA.

Activiștii Black Lives Matter comparați cu mafioții: „Au metode asemănătoare”

Au apărut asigurările anti-COVID. Ce riscuri acoperă și la ce despăgubiri ai dreptul

Ne puteți urmări și pe Google News