Pirații nu au sărbători. Opt membri ai echipajului unui petrolier au fost răpiți
- Mihnea Talau
- 31 decembrie 2019, 17:44
Pirații au atacat, în noaptea de luni spre marţi, un petrolier grecesc ancorat în largul portului Limbe din Camerun. Un grup de persoane „înarmate” au răpit opt membri ai echipajului, a anunţat marţi Ministerul grec al Marinei comerciale şi armatorului vasului, transmite AFP.
Un membru grec al echipajului de 28 de marinari de pe „Happy Lady” a fost rănit la gleznă de un glonţ ricoşat şi a fost transportat la un spital local, „viaţa sa nefiind în pericol”, a precizat un reprezentant al armatorului grec Easter Mediterranean Athens.
Ministerul grec al Marinei comerciale a informat că între cei opt marinari răpiţi se numără cinci greci, inclusiv căpitanul, doi filipinezi şi un ucrainean.
Răpirile în scopul obţinerii unei recompense sunt relativ frecvente în Golful Guineei, zonă considerată drept noul epicentru al pirateriei maritime mondiale, de-a lungul coastei de vest a Africii, consemnează Agerpres.