Peste 3.000 de angajați STB vor avea salariile reduse cu 20%. Compania este în risc de insolvență din cauza datoriilor

Peste 3.000 de angajați STB vor avea salariile reduse cu 20%. Compania este în risc de insolvență din cauza datoriilorCiprian Ciucu și angajații STB, Sursă foto: Facebook

Societatea de Transport București (STB S.A.) va aplica în perioada 20 aprilie – 20 iulie 2026, un program de lucru redus pentru peste 3.300 de angajați, ceea ce va duce la diminuarea salariilor cu aproximativ 20%. Măsura este prevăzută într-o decizie semnată joi, 16 aprilie 2026, de directorul general Andrei Dinculescu-Bighea și a fost deja comunicată personalului vizat.

Peste 3.000 de angajați STB vor avea salariile reduse cu 20%

Potrivit documentului, STB va reduce săptămâna de lucru de la cinci la patru zile pentru anumite categorii de salariați, începând de luni, 20 aprilie. Angajații vizați nu vor mai lucra decât de luni până joi, ceea ce determină scăderea veniturilor cu aproximativ 20%.

În cazul personalului de conducere și al angajaților TESA, cu excepția maiștrilor și psihologilor, ziua liberă va fi vinerea, pe toată durata aplicării măsurii. Pentru celelalte categorii, zilele nelucrătoare vor fi stabilite lunar de șefii de departamente, prin repartizări aprobate la nivelul conducerii STB.

Cine sunt angajații afectați

Măsura face parte dintr-un set de 12 acțiuni propuse de conducerea companiei pentru reducerea cheltuielilor și vizează mai multe categorii de personal:

  • personalul TESA – integral (aprox. 1082 salariați);
  • personalul de conducere – integral (aprox. 183 salariați);
  • restul personalului – integral (aprox. 1417 salariați);
  • personal întreținere – DIR (Linii/Res) + URAC (aprox. 981 salariați);
  • maiștri – DIR (Linii/Res) + URAC + OC (aprox. 54 salariați);
  • controlori (aprox. 270 salariați, inclusiv TESA aferentă, repartizare inclusiv în weekend);
  • casieri – integral (aprox. 553 salariați, inclusiv TESA aferentă).

Există și structuri din cadrul companiei care nu vor fi afectate de reducerea programului de lucru. Este vorba despre Direcția Transport Autovehicule Rutiere; Direcția Transport, Întreținere Material Rulant; Departamentul Întreținere și Reparații; Departamentul Utilaj Transport Intervenții și Serviciul Dispecerizarea Circulației.

Aceste departamente își vor desfășura activitatea în regim normal, fără modificări ale programului.

Decizie STB

Decizie STB. Sursă foto: captură video

STB are datorii de peste 1,6 miliarde lei

Decizia vine în contextul unor probleme financiare majore, compania înregistrând datorii de peste 1,6 miliarde de lei către ANAF. Reducerea programului de lucru este inclusă în planul de redresare financiară publicat de STB la începutul lunii martie, care prevedea inițial aplicarea măsurii pentru peste 4.500 de angajați.

Planul inițial stabilea o perioadă mai lungă, între 1 martie și 1 septembrie 2026, însă conducerea companiei a modificat calendarul după opoziția Sindicatului Transportatorilor din București.

Potrivit estimărilor incluse în planul de redresare, reducerea salariilor ar urma să genereze economii de aproximativ 7,3 milioane de lei pe lună.

În acest context, primarul general Ciprian Ciucu a susținut în repetate rânduri necesitatea reformării companiei și a cerut măsuri concrete pentru evitarea intrării în insolvență, în condițiile în care situația financiară a STB continuă să se deterioreze.