Peste 11.000 de oameni au rămas fără apă potabilă. DSU intervine în patru localități din Brașov

Peste 11.000 de oameni au rămas fără apă potabilă. DSU intervine în patru localități din BrașovDSU Brașov. Sursă foto: Facebook

În urma unui incident ecologic produs la sursa de captare, alimentarea cu apă potabilă a mai multor comunități din județul Brașov a fost oprită, iar Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că a început o misiune de sprijin: până în acest moment au fost distribuiți aproximativ 4.000 de litri de apă, iar situația este în continuare monitorizată.

Peste 11.000 de oameni fără apă potabilă. DSU intervine în patru localități din Brașov

DSU, prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei”, intervine pentru a ajuta populația din localitățile care au rămas fără apă potabilă după poluarea sursei de alimentare. Conform anunțului oficial, echipajele ISU Brașov au acționat cu prioritate în orașul Victoria, unde au asigurat necesarul de apă pentru instituțiile publice esențiale — Căminul de Bătrâni, Spitalul Orășenesc Victoria și primăria.

Au fost utilizate două rezervoare puse la dispoziție de Compania Apa Brașov, fiecare cu o capacitate de 1.000 de litri, iar până acum au fost distribuiți 4.000 de litri de apă. Pentru ziua următoare, autoritățile din Ucea au solicitat încă 2.000 de litri de apă potabilă.

În cazul localității Viștea, autoritățile anunță că, pentru moment, necesarul de apă al locuitorilor este acoperit, iar evoluția situației este verificată permanent, prin monitorizare și controale succesive.

DSU menționează că suspendarea distribuției de apă potabilă afectează în jur de 11.000 de consumatori din patru localități, iar acțiunile de sprijin sunt adaptate treptat, pe măsură ce apar noi date din teren.

DSU Brașov

DSU Brașov. Sursă foto: Facebook

Cum a apărut criza apei

Problemele au început după accidentul rutier din 30 decembrie, petrecut în zona Arpașul Mare, când motorina scursă din rezervorul unui autocamion a contaminat izvorul care alimenta cele patru localități. În aceste condiții, ca măsură de protecție, furnizarea apei potabile a fost sistată.

Ulterior, autoritățile locale au încercat să acopere necesarul prin distribuții alternative de apă, astfel încât oamenii să aibă totuși acces la cantitățile necesare pentru consumul de zi cu zi.

DSU rămâne în sprijinul comunităților

Instituția transmite că echipele implicate vor rămâne pe teren și vor continua măsurile de sprijin pentru zonele afectate.

„Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, rămâne la datorie, oferind suport constant comunităţilor afectate”, precizează DSU.

Ne puteți urmări și pe Google News