Recitirea lui Antonio Gramsci, fost lider politic italian și filosof, ne face să înțelegem pericolul neo-marxismului apărut în România, cu sau fără masca USR, ori a diverselor ONG-uri.

E chiar o binecuvântare să mai vezi un film românesc, al cărui scenariu să fi fost scris după o capodoperă a literaturii noastre. Zilele trecute, am avut surpriza să putem vedea pe canalul doi al Televiziunii române, ”Pădureanca”, după povestirea cu același nume a lui Slavici. Un film viu - asa cum mă atenționase pe whatsup un prieten -, prin însuflețirea tabloului arădean al Mureșului, cu Pâncota, Curtici, (Busuioc din Curtici), „bogotanul„ - Victor Rebengiuc și Șiria natală a scriitorului. Iorgovan, fiul lui Busuioc, (Adrian Pintea) caută calea spre  inima ”Pădurencei” - Manuela Hărăbor, ceea ce duce la lupta cu  pădureanul Șofron (Șerban Ionescu), fostă catană împărătească…

Cât de tonică este, în vremurile astea tulburi evocarea unei lumi românești în care oamenii știau ce ”se cade” și ce nu ”se cade” să facă, o lume care mai trăia în spiritul bunului simț și al fricii de Dumnezeu. Probabil că nu sunt foarte mulți cei care mai apreciază astfel de ”documente” ale unei unui timp care s-a pierdut. Totul se învârte în jurul termenului de ”normalitate”. Ceea ce consideram noi că este normal, devine pentru tot mai multă lume, absurd și de neînțeles.  Există o anumită tipologie de oameni ”noi”, care încercă să adune în jurul lor cât mai mulți indivizi, dispuși să-i considere pe ceilalți, care au crescut cu respect pentru valori tradiționale, credință în Dumnezeu, respect față de familie și altele atâtea, ”de tip vechi”, dușmani, numai bun de ostracizat. 

Întâmplarea face ca niște prieteni, familia Drăgulin, care se ocupă cu traducerea operei lui Antonio Gramsci, să-mi fi trimis textul unei prelegeri prezentată de Daniel Ajamian, cu titlul ”Antonio Gramsci: cel mai de succes strateg politic din istorie”.

Gramsci, fost lider politic italian și filosof, ne face să înțelegem, chiar și mai târziu, pericolul neo-marxismului apărut în România, cu sau fără masca USR, ori a diverselor ONG-uri, care sar ca arse când societatea ar vrea să știe cine anume și de unde, le finanțează. Autorul prelegerii semnalează imensele schimbări culturale care se petrec, și care ne au în vizor chiar pe noi, cu scopul de a creea  ”soldați”, pentru o nouă revoluție. Soldați care sunt meniți să anuleze tot ce am înțeles noi până acum prin cultură…

“Ceea ce aud că se întâmplă în facultăți și, în egală măsură în afaceri și guvern, sunt povești despre diverse îndoctrinări culturale – care se intensifică, având în vedere pretextul acestor revolte recente. De exemplu, discursul corect politic, care ajunge la un moment dat să fie un discurs constrângător, anularea culturii, auto-flagelarea, toate concurând pentru medalia de aur la olimpiada de opresiune. Dacă nu sunteți de acord cu toate acestea, sunteți fasciști. (n.n.- la noi, agenți pro ruși!). 

Ce este moralitatea creștină, dacă nu, cel puțin, principiul non-agresiunii? Antonio Gramsci a înțeles acest lucru cu mai bine de optzeci de ani în urmă. Strategia sa politică este cea care stă la baza a ceea ce vedem că se întâmplă astăzi în universități, guvern și societate mai pe larg. (…) Observând că societatea occidentală era profund religioasă, Gramsci credea că singura modalitate de a realiza o revoluție proletară cu alegătorii occidentali este prin despărțirea credinței creștine de sistemul moral derivat din aceasta. (…) Care este starea noastră actuală în raport cu obiectivele trasate de Gramsci? Am putea vorbi despre distrugerea familiei, pierderea tuturor instituțiilor de guvernare intermediare semnificative, despre absurditatea unei părți însemnate din ceea ce se studiază în universități astăzi, în special în ceea ce privește artele și științele umaniste liberale – toate acestea fiind  simptome ale prăbușirii unei vechi societăți până la o țintă finală, pe care Gramsci o viza.

În acest an am primit dovezi incontestabile cu privire la succesul strategiei sale politice în răspunsul liderilor creștini la coronavirus. Un exemplu grăitor este acela că am fost martorii unor evenimente pe care acum câteva luni le-am fi considerat de neimaginat: păstrarea distanței sociale, purtarea măștii la intrarea într-o bancă, urmărirea săgeților de pe podea în supermarket, anularea tuturor evenimentelor sportive, susținerea de către guvern și societate a cursurile școlare desfășurate de acasă – chiar și cursurile universitare. Relevant pentru această discuție este că magazinele care comercializerază droguri și alcool, precum și clinicile în care se face avort sunt considerate esențiale, însă nu și bisericile, nici măcar în timpul Săptămânii Mari.

La asta se mai adaugă și protestele – mai precis revoltele. Oficialii guvernului au ordonat poliției  pas înapoi. Iar cei care încearcă să-și apere viața și proprietatea sunt judecați de mass-media și, eventual, de procurorii și instanțele guvernamentale. Oh, da: protestele și revoltele alungă virușii, nu este nevoie de măști. (…)  Distrugeți legile vechi, modurile obișnuite de a trăi; induceți noi moduri de a gândi și de a vorbi – în esență, introduceți un limbaj complet nou. Limbajul este cheia stăpânirii conștiinței. Limba poate atinge ceea ce forța nu a putut niciodată. Reformează moravurile și intelectul. În acest fel oamenii, care altfel nu ar acorda niciodată importanță unor astfel de lucruri, ar deveni soldații cei mai înverșunați.  Între timp, folosiți-le regulile împotriva lor, și anume: procesul democratic, lobby-ul, votarea și participarea parlamentară deplină. Comportați-vă la fel ca democrații occidentali – acceptați toate partidele politice, creați alianțe acolo unde este convenabil”.

După ce am citit toate astea, ne va fi mai ușor să înțelegem cum au apărut, imediat după tragedia de la Colectiv, din toamna anului 2015, formulări ca: „Ne mor frații pe trotuare, iar voi faceți catedrale!”,  „Vrem spitale, nu catedrale!” , ori în cântecul „Despre smerenie“, (vorba lui Mirel Curea!), niște agarici decid în cor că „Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici“, adică pretind plini de smerenie că ei știu ce Îi place Lui Dumnezeu și ce nu. Tot așa, nu întâmplător, au apărut și punerea la îndoială a familiei creștine și afirmarea din ce în ce mai agresivă a ambiguității de gen.

Acum, mai mult ca niciodată pare mai valabil ceea ce spunea Friedrich Nietzsche în Amurgul Idolilor: „Dacă renunți la credința creștină, faci să-ți fugă de sub picioare dreptul la morala creștină.”

Multora le place foarte mult începutul ”Metamorfozei” lui Kafka. ”Într-o zi Joseph K. se trezi transformat într-o gânganie înspăimântătoare”. Eu înclin pentru fraza cu care Slavici își începe povestirea ”Pădureanca”: ”Fă-ți cruce de trei ori și zi Doamne ajută când treci pragul, că pleci, ori că vii; fiindcă lumea-i făcută din întâmplări, și fiecare întâmplare înseamnă noroc sau nenoroc, și nimenea nu știe dacă ceasul în care a pornit e bun sau rău și dacă va duce la bun sfârșit ce și-a pus în gând.”

„