Pericolul major care îi așteaptă pe pacienți în spital. Studiu alarmant

Pericolul major care îi așteaptă pe pacienți în spital. Studiu alarmant

Productivitatea asistenților medicali este afectată atunci când aceștia devin “dependenți” de utilizarea social media la locul de muncă, un obicei care îi distrage de la sarcinile de serviciu, sugerează un nou studiu internațional.

Coautorul studiului, Asad Javed, de la Universitatea Hazara din Mansehra, Pakistan, spune că asistentele care aleg să-și omoare timpul folosind social media la locul de muncă au devenit o problemă serioasă în spitalele și universitățile din această țară, arata 360medical.ro. Acest comportament cauzează conflicte frecvente între asistenți cu privire la atribuirea sarcinilor de îngrijire a pacienților, precum și discuții între asistenți și pacienți, a adăugat el.

“Unul dintre motivele importante pentru care am efectuat cercetările asupra asistenților medicali a fost natura critică a locurilor de muncă, care le impun să rămână atenți”, a declarat Javed pentru Reuters. Pentru a evalua relațiile dintre utilizarea rețelelor de socializare la locul de muncă, distragerea de la sarcinile de serviciu și performanța autoevaluată, echipa lui Javed a recrutat asistente medicale prin intermediul grupurilor Facebook.

În total, 461 de asistente medicale din 53 de țări au completat sondajul anonim, care a inclus declarații precum: „îmi pierd concentrarea în timpul lucrului când aud sunetul sonor al notificării pe rețeaua socială”, evaluat de participante pe o scară de 1 la 5.

Cercetătorii au descoperit că utilizarea tot mai mare a social media la locul de muncă a fost asociată cu o distragere mai mare a atenției și o performanța mai slabă la locul de muncă. Cu toate acestea, asistenții medicali capabili să-și autogestioneze atenția ar putea depăși problema și să se concentreze asupra muncii.

În lucrare, cercetătorii avertizează că situația este și mai gravă în spitalele publice, unde asistenții medicali au ore de lucru imprevizibile și inflexibile și sarcini mai grele de muncă. Asistentele își pot schimba comportamentul dacă sunt informați despre acest lucru prin sesiuni de instruire, afișe sau alte intervenții de conștientizare, iar abordarea unei culturi a muncii care să facă inacceptabilă utilizarea mediilor sociale la locul de muncă s-ar putea dovedi eficientă, se mai arată în concluziile cercetării.