PERICOL PUBLIC: Ce face o femeie BEATĂ la volan

PERICOL PUBLIC:  Ce face o femeie BEATĂ la volan

Noapte agitată pentru o femeie cu Kia. S-a urcat beată la volan și a încheiat ”plimbarea” la poliție. Nu înainte de a provoca daune de multe mii de euro.

Femeia, în vârstă de 41 de ani, nu a fost capabilă să ruleze  drept pe bulevardul Dragalina din Timișoara, ci a intrat două mașini parcate regulamentar.

Femeia a pierdut controlul volanului și a lovit un BMW parcat pe marginea drumului, care apoi a ricoșat într-un Fiat. În urma coliziunii, femeia, ce se afla la volanul unui Kia Cee’d, a ajuns cu mașina pe liniile de tramvai. „Am auzit o bubuitură, am ieșit afară și atunci am văzut mașinile. Mașina era acolo în față și asta lovită. Domnii polițiști ne-au declarat că avea o alcoolemie destul de mare. (…) Mașina aceasta era deplasată pe trotuar, care mă gândesc că era parcată regulamentar și a fost lovită. Mai era o mașină pe linia de tramvai și văd că mai e și mașina aceasta lovită. De fapt sunt două, nu una”, a povestit pentru Tion.ro un bărbat care se afla în apropiere la momentul coliziunii. Polițiștii au pus-o pe șoferiță să sufle în aparatul etilotest și au descoperit că aceasta avea o alcoolemie de 0,76 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit pe numele femeii dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Ne puteți urmări și pe Google News