Pericol pe șoselele din România. Autoritățile își pasează răspunderea. O treime dintre mașini au probleme

Pericol pe șoselele din România. Autoritățile își pasează răspunderea. O treime dintre mașini au probleme Sursa: Arhiva EVZ

Potrivit datelor oficiale, doar 70% dintre autoturismele din România au RCA valabil. Există o lege care spune că MAI trebuie să îi tragă de urechi pe șoferi, dar aceasta nu a fost aplicată niciodată. Mai mult, autoritățile își pasează răspunderea, în loc să găsească o soluție.

La finele anului trecut, în România erau peste 9,6 milioane de autovehicule înmatriculate. Dintre acestea doar 6,7 milioane de aveau încheiate poliță RCA.

Amenzi și cam atât

La un calcul simplu putem observa că 30% circulă pe șosele fără a avea asigurare obligatorie. Este adevărat să sunt și mașini care zac prin parcări, dar șoferii au obligația să suspende RCA și să predea numrele de înmatriculare, pentru ca autoturismele să fie radiate.

Tot ce s-a făcut până acum a fost să se aplice amenzi șoferilor prinși pe șosele fără RCA. „În anul 2021, la nivelul Poliției Române, au fost aplicate 8.734 de sancțiuni pentru nerespectarea, de către persoanele fizice sau juridice, a obligației de asigurare prevăzută la art.3 și a obligațiilor prevăzute la art. 6, alin. (6) și (7), toate din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Ne puteți urmări și pe Google News

În conformitate cu prevederile art. 37, alin. (9) din actul normativ menționat, sancțiunile ce pot fi aplicate sunt: amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului”, se arată în răspunsul MAI, către Hotnews.ro.

Legea care nu se aplică

În România, există încă din 2006 legea 432 care prevede că  MAI trebuie să gestioneze în mod electronic situația mașinilor înmatriculate și asigurate RCA și să notifice șoferii care nu respectă legea. Acesta nu s-a aplicat niciodată deoarece în evidențele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din MAI nu se regăsesc date cu privire la valabilitatea polițelor RCA pentru autovehiculele înmatriculate/înregistrate în România.

MAI pasează răspunderea altor instituții și să vina pe legea privind protecția datelor cu caracter personal. „În lipsa unor obligații legale stabilite în sarcina asigurătorilor, informațiile referitoare la existența/valabilitatea RCA sunt implementate în Baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, într-un termen ce poate varia de la câteva minute la câteva zile.

În ceea ce privește accesul la datele înscrise în bazele de date ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, subliniem faptul că instituția noastră a inițiat în mai multe rânduri demersurile necesare încheierii unui protocol cu această instituție, fără a se ajunge însă la nicio finalizare, fiind invocate considerente privind legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal“, a mai transmis MAI sursei citate.

Autoritățile se contrazic între ele

În replică, Registrul Comerțului, a transmis sursei citate că situația nu este chiar așa. „Între Oficiul Național al Registrului Comerțului și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a fost încheiat un protocol, în temeiul OUG nr. 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr. 432/2006.

Conform protocolului referit, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor are acces, prin serviciul Recom online la datele înregistrate în registrul comerțului central computerizat”, au precizat oficialii ONRC.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a trasmis că de la înființare și până în prezent, instituția nu a primit o solicitare oficială din partea DRPCIV pentru parcurgerea demersurilor prevăzute de legea 432. În plus, instituția a mai transmis că nu mai gestionează baza de date din 2017.

În concluzie, șoferii circulă în continuare fără RCA și primesc amenzi doar dacă sunt prinși.