Pericol major pentru Uniunea Europeană! Mercenarii sirieni l-au păcălit pe Erdogan!
- Ovidiu Drugă
- 22 ianuarie 2020, 18:15
Luptătorii sirieni, transportați de președintele turc Recep Erdogan în Libia pentru a lupta împotriva generalului rebel Khalifa Haftar, au cu totul alte planuri. Potrivit site-ului AlMasdarNews, citat de zerohedge.com, mulți dintre ei au abandonat deja lupta și încearcă să găsească o soluție de a ajunge în Italia.
Conform site-urilor de știri ale rebelilor libieni, cel puțin 17 mercenari sirieni au ajuns deja în .Italia după numai câteva zile petrecute pe câmpul de luptă.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, o sursă independentă care dă informații despre războiul din Siria, susține că aproximativ 2.400 de luptători sirieni au fost transportați de armata turcă în Libia numai până acum. Alți 1.200 de luptători dintr-o serie de facțiuni ale Armatei Libere Siriene (aflată în ultima vreme sub controlul președintelui turc Recep Erdogan) sunt așteptați să ajungă în Libia în săptămânile următoare.
Există, însă, temeri că turcii nu au recrutat numai luptători din milițiile așa-zis moderate, ci și jihadiști care au luptat pentru Statul Islamic. De altfel, o sursă din Armata Națională Libiană a generalului Khalifa Haftar i-a declarat reporterului Lindsey Snell de la The Investigative Journal că printre sirienii capturați de trupele rebele se numără și un fost membru ISIS. Aceeași sursă susține că "Mercenarii nu cred că se vor întoarce în Turcia sau Siria, așa că încercarea de a ajunge în Europa este cea mai logică opțiune pentru ei".
Rețelele de traficanți de imigranți din Nordul Africii par să se bucure cel mai mult de sosirea luptătorilor sirieni. „Costul călătoriei din Az-Zawiyah, Libia, în Italia a crescut de la 700 la 1300 de dolari. 147 de mercenari încearcă să ajungă în Europa", susține o altă sursă citată de The Investigative Journal.
În ciuda dezertărilor masive din rândul mercenarilor sirieni, Erdogan își continuă eforturile de a atrage sub influența Turciei și alte țări din lumea musulmană. Potrivit ziarului ilgiornale.it, în ultima vreme, Erdogan pare foarte interesat de Somalia, țară în care „Ankara s-a angajat să creeze școli, infrastructură, să ofere ajutor umanitar, economic și chiar militar, după cum demonstrează construirea unei baze militare care va trebui să adăpostească la Mogadiscio peste 500 de soldați turci”. Ambițiile lui Erdogan de a deveni "protectorul lumii islamice" nu sunt deloc o veste bună pentru Uniunea Europeană, care este amenințată de apariția unor noi focare de instabilitate în apropierea frontierelor sale. Asta ca să nu mai vorbim de problemele pe care le-ar putea provoca extremiștii islamiști care reușesc să se strecoare în țările din Europa.