PERCHEZIȚII la avocatul care FURA MILIOANELE clienților
- Georgeta Petrovici
- 11 iunie 2014, 14:23
Avocatul care își fură de ani buni clienții cu taxele de timbre, a fost călcat de mascați, în această dimineață. Oamenii legii au venit tocmai de la București pentru anchetă. Sunt vizate falsurile realizate de Lucian Cristian Teodor și soția sa.
Avocatul Lucian Cristian Teodor din Caransebeș e cunoscut opiniei publice după ce a fost reclamat de unul dintre clienții săi, căruia, pentru câteva procese i-a ”încasat” taxa de timbru, fără să o mai și achite. Prejudiciul adus bărbatului este de 450.000 de lei, la cares e adaugă un prejudiciu adus statului romțn prin aceste falsuri, în valoare de 350.000 de lei.
Oamenii legii au luat la verificat actele pe care avocatul le deține în sediul său din zona centrală a Caransebeșului. Acțiunea urmează unor reclamații depuse de un om de afaceri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, încă din primavera anului trecut. (Sursa foto: Ziarul Atac)