„PEP GUARDIOLA - managerul Barcelonei, cu costumele lui gri și fețele lui gânditoare - s-a îndepărtat spre mine, un pic cam sigur pe el. Pe atunci credeam că e în regulă, nu tocmai un alt Mourinho sau Capello, dar un tip OK. Era mult înainte să ne începem să ne războim. Era toamna lui 2009, iar eu îmi trăiam visul copilăriei. Jucam la cea mai bună echipă din lume și fusesem întâmpinat de 70.000 de oameni pe Camp Nou.
Eram în al nouălea cer - sau, poate, nu chiar. În ziare apăruseră ceva mizerii. Că eram băiat rău și toate chestiile alea: că eram dificil. Chiar și așa, eram acolo. Helenei (n.r - soția lui Ibrahimovici) și băieților le plăcea. Aveam o casă frumoasă în Esplugues de Llobregat și eu eram pregătit. Ce putea să se întâmple?”, scrie Ibrahimovici, care redă prima critică primită de la antrenorul catalan.
- Ascultă, a spus Guardiola. Aici, la Barca, suntem cu picioarele pe pământ.
- Sigur, am spus eu. Foarte bine!
Ne puteți urmări și pe Google News
- Așa că nu venim la antrenamente în Ferrari sau Porsche.
Am dat din cap, n-am sărit în sus, n-am zis ce dracu’ treabă ai tu cu mașinile pe care le conduc eu? Dar mă gândeam: „Ce vrea ăsta?” Ce mesaj îmi transmite? Credeți-mă, nu țin să par dur să vin într-o mașină trăsnet și s-o parchez pe trotuar sau lucruri de genul ăsta. Nu asta e ideea. Dar îmi plac la nebunie mașinile. Sunt pasiunea mea și am simțit altceva în spatele vorbelor lui. Era ceva de genul: „Să n-ai impresia că ești special!”
Ibrahimovici descrie și atmosfera din jurul echipei catalane: „Niciunul dintre băieți nu se purta ca o mare vedetă, ceea ce era ciudat. Messi, Xavi, Iniesta, toată gașca - erau ca niște copii de școală. Cei mai buni fotbaliști din lume stăteau cu capetele plecate și eu nu înțelegeam nimic.”
Așadar, relația Ibrahimovici - Guardiola a început cu stângul și avea să se deterioreze pe parcursul sezonului, deși suedezul susține că a încercat să se schimbe. „Mergeam cu Audiul clubului și stăteam acolo și dădeam din cap ca la școală sau mai degrabă cum ar fi trebuit să fac când eram la școală”. Pe teren lucrurile mergeau surprinzător de bine și Zlatan reușea să marcheze la foc automat, chiar dacă, povestește el „Mă gândeam chiar să mă las de fotbal - nu să renunț la contract, în fond, sunt profesionist. Dar îmi pierdusem entuziasmul (...).
Recomandările noastre
Invitatii EVZ
Un sfert de secol de domnie: Jubileul ratat
