Pensionarul ”bomberman” din Vișeu a scăpat doar cu amendă penală. Prima instanță i-a dat cu executare

Pensionarul ”bomberman” din Vișeu a scăpat doar cu amendă penală. Prima instanță i-a dat cu executare

Un pensionar din Vișeu,județul Maramureș, a vrut să facă o glumă mai puțin reușită și s-a ales cu un dosar penal terorism. Omul a umplut câteva țevi cu pământ și apoi a montat câteva fire, astfel că întreaga construcție să semene cu o bombă.

Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a lui Vasile Coman (foto), din orașul Vișeu, un om care la 70 de ani, nu se prea gândește la consecințele faptelor sale, pentru comiterea infracțiunii terorism. În rechizitoriu, procurorii DIICOT au descris cum și-a fabricat Vasile Coman, ”bomba artizanală”, pe care, culmea a amplasat-o în toaleta Trribunalului Maramure. ”La confecționarea acestui dispozitiv, inculpatul a folosit cernoziom, pe care l-a modelat sub forma a patru batoane cilindrice, împachetându-le individual în carton pe care l-a lipit cu bandă adezivă tip scotch. Profitând de cunoștințele dobândite ca urmare a experienței desfășurate în industria minieră, inculpatul s-a preocupat și a reușit să manufactureze cele patru batoane în așa fel încât să imite cât mai fidel dinamita folosită în exploatările miniere. Tot în seara zilei de 22 noiembrie 2016, inculpatul a procedat în continuare la conectarea unui bec prin intermediul unor conductori la o baterie și la secționarea unor alte patru segmente de conductori electrici monofilari cu manta de plastic. Toate aceste obiecte au fost introduse de către inculpat în interiorul unei genți diplomat, disimulate în niște dosare, astfel încât, în cazul unui control al bagajelor să fie dificil de depistat”, arată rechizitoriul, susține Gazeta de Cluj.

Pensionarul din Vișeu, care a fost artificier la mină, și avea cunoștințele necesare pentru uzul dinamitei, a dus toate piesele într-o geantă și le-a asamblat în toaleta Tribunalului Maramureș. Ulterior, acest dispozitiv a fost descoperit de un justițiabil care a alarmat jandarmii. Potrivit DIICOT, pirotehniștii de la SRI au luat decizia de a distruge dispozitivul umplut cu pământ, la fașa locului, prin pulverizare cu jet cu apă, la o presiune de 100 de atmosfere.

Condamnat și apoi amendat

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru fapta sa, Curtea de Apel Cluj a dispus condamnarea lui Vasile Coman la doi ani și trei luni de închisoare cu executare. Judecătorul a considerat fapta ca fiind foarte gravp, mai ales că pensionarul a ales să se ”răzbune” pentru un alt proces aflat pe rolul instanțelor.

Ulterior, procesul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde Coman a făcut apel. În urmă judecării, magistrații au decis să anuleze pedeapsa cu închisoare și să îi aplice lui Coman o amendă penală de 6.000 de lei. Dacă nu o va achita în termenul stabilit, Coman va putea fi trimis la închisoare pentru 120 de zile.