Aproape 200 de oameni, în majoritate vârstnici, s-au înghesuit la graniţa cu Ucraina, nerăbdători să meargă la cumpărături în ţara vecină.
Aceasta pentru că, după zece luni de renovări, s-a redeschis podul care face legătura între Sighetul Marmaţiei şi localitatea ucraineană Solotvino.
Cu maşinile, bicicletele sau pe jos, cu toţii s-au grăbit să treacă graniţa. "Luăm de aici mai ieftin mâncare, ca să ne ajungă pensia de medicamente", a declarat unul dintre maramureşeni.
Podul dintre Sighetul Marmaţiei reprezintă singurul punct de trecere a frontierei cu Ucraina din judeţul Maramureş. Podul a fost inaugurat în ianuarie 2007, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu. După numai câteva luni, în august, construcţia a intrat în reparaţii pentru că structura de lemn a fost şubrezită de ciuperci.
CITIŢI ŞI:
Casele românilor, construite cu ciment bulgăresc Sursa: Realitatea