Pelerinajul cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. Programul anunțat de Arhiepiscopia Bucureștilor
- Emma Cristescu
- 23 februarie 2024, 11:13
Arhiepiscopia Bucureștilor se pregătește pentru a marca prima sărbătorire a Aducerii moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București. Credincioșii sunt așteptați la pelerinaj.
Un pelerinaj de amploare cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou va avea loc în perioada 4 martie - 16 aprilie. Racla va ajunge în biserici din 13 protoierii din Prahova, Ilfov și din Capitală, a anunțat Arhiepiscopia Bucureștilor.
Pelerinaj cu moaștele Sf. Dimitrie cel Nou
Moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou vor fi purtate în pelerinaj pe la câte patru parohii și o mănăstire din fiecare protopopiat. Moaștele vor ajunge în județele Prahova și Ilfov, apoi în cele șase sectoare ale Capitalei. Programul pelerinajului:
- 4 martie – Protoieria Câmpina
- 5 martie – Protoieria Ploiești Nord
- 6 martie – Protoieria Ploiești Sud
- 11 martie – Protoieria Vălenii de Munte
- 12 martie – Protoieria Protoieria Urlați
- 26 martie – Protoieria Ilfov Nord
- 27 martie – Protoieria Ilfov Sud
- 1 aprilie – Protoieria Sector 1 Capitală
- 2 aprilie – Protoieria Sector 2 Capitală
- 8 aprilie – Protoieria Sector 3 Capitală
- 9 aprilie – Protoieria Sector 4 Capitală
- 15 aprilie – Protoieria Sector 5 Capitală
- 16 aprilie – Protoieria Sector 6 Capitală
Ce spune ierodiaconul Macarie Grigoriu
„În contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, au fost alese cu prioritate unități de cult care oferă sprijin pastoral în instituții medicale și de îngrijire a bătrânilor”, a explicat ierodiaconul Macarie Grigoriu pentru Basilica.ro.
Când au fost aduse moaștele la București
La celelalte biserici unde se intră cu sfintele moaște se staționează aproximativ o oră și este oficiată o slujbă alcătuită de comisia întrunită pentru acest eveniment aniversar. Moaștele Sfântului. Dimitrie cel Nou au fost aduse la București de generalul rus Ivan Piotr Saltîkov, care le-a luat din satul Basarabi, de lângă Ruse (în Bulgaria de astăzi), pentru a le proteja de invazia turcilor. Negustorul Hagi Dimitrie şi Mitropolitul Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti l-au convins să lase moaştele poporului român. Acest sfânt a făcut o mulțime de minuni în Capitala României.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este sfântul ocrotitor al cetății Bucureștilor, canonizat în anul 1955 de către Biserica Ortodoxă Română. Se spune că s-a născut în timpul împăraților româno-bulgari Petru și Asan, în satul Basarabovo din Bulgaria.