Locul de lângă București în care se întâmplă minuni. Vin turiști din toată lumea
- Emma Cristescu
- 6 noiembrie 2023, 07:32
Locul în care se află o comoară făcătoare de minuni este foarte aproape de București și este vizitat de foarte mulți turiști. Cei care au fost aici s-au vindecat de boli și au scăpat de probleme.
Mănăstirea Ghighiu, cu hramul „Izvorul Tamaduirii“, este locul de lângă București care atrage turiștii din toată lumea. Lăcașul de cult se află în mijlocul unei păduri de pe întinderea Codrilor Vlasiei și este foarte aproape de București. Prima atestare a locului, sub numele satului aflat aici – Ghigheu – , apare în anul 1471, într-un hrisov al voievodului Radu cel Frumos, iar la 30 noiembrie 1601.
Bunea logofăt, fiului logofătului Coresi din localitate, i-a propus tatălui său că nu se atinge de domeniul mănăstirii, ctitorie a acestuia şi a soţiei sale, jupâniţa Slăviţa. Cei doi ctitori au fost îngropaţi în mănăstire și au lăsat mare blestem pentru cei care s-au fi opus ca acel teren să rămănă mănăstirii.
Donații pentru înălțarea unui schit
Mănăstirea Ghighiu a jucat un rol important şi în dezvoltarea farmaciei ştiinţifice pe meleaguri prahovene. În 1764 se prepara apa de melisă sau roiniţă, folosită ca medicament. În anul 1817, la 23 aprilie, Măriuţa Răfoveanca împreună cu mama sa, Ana, au donat din avere pentru înălţarea unui schit, la cererea monahului Agapie. Au fost făcute și alte donații:
- la 9 august 1830, Ioanichie Stamatoiu donează schitului Ghighiu o vie;
- la 2 ianuarie 1836, un oarecare Pârvu donează via sa din dealul Vigilina;
- la 25 martie 1832, Stan Manu Pescaru, donează prăvălia sa din Ploieşti;
- la 4 februarie 1862, Ecaterina Mitreasca donează mănăstirii via sa din dealul Bojienilor;
- la 28 decembrie 1833, Androne Podeanu, donează moşia sa din Dragodeana.
În anul 1875, la moartea Mitropolitului Nifon, stereţul Mănăstirii Ghighiu a fost însărcinat să conducă Mitropolia Ungrovlahiei până la alegerea noului mitropolit.Între anii 1877-1899 stareţulului mănăstirii, arhimandritul Juvelanie, a primit dreptul de a purta mitră, pentru meritele sale, dar şi pentru serviciile aduse de mănăstire Mitropoliei Ungrovlahiei.
În perioada războiului de independenţă din anul 1877, Mănăstirea Ghighiu a găzduit armata şi prizonierii de război. Mănăstirea a fost incendiată în mai multe rânduri – în anii 1906, 1909, 1945, 1946. În perioada Primului Război Mondial, armata germană a alungat călugării şi a făcut fabrică de conserve în locul lăcașului de cult.
Mănăstirea Ghighiu a fost bombardată
În cel de-Al Doilea Război Mondial, la 26 august 1941, mănăstirea a fost bombardată. După un timp, s-au zidit din nou turle din beton armat, s-a spălat pictura, s-a turnat pardoseală de mozaic, s-au construit din temelie chilii integrate într-o incintă în formă de cetate, s-au amenajat săli pentru şcoala monahală, pentru ateliere şi pentru muzeu. S-a renovat și biserica cimitirului punându-i-se acoperiş nou şi înoindu-i-se pictura.
În perioada 1955-1958, s-a făcut o şcoală monahală sub conducerea stareţei Pelaghia Tudor.În prezent, în Mănăstirea Ghighiu sunt 45 de monahii, stareţă fiind monahia Epiharia Lungu. Mănăstirea are un odor de mare preţ, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, „Sirianca”, zugrăvită pe lemn de santal, datând din secolul al XVI-lea. Ea a fost dăruită mănăstirii de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis din Siria, la 25 februarie 1958.
Locul de lângă București care i-a atras pe turiști: Mănăstirea Ghighiu
Episcopul Samaha al Antiohiei ar fi vorbit în vis cu Maica Domnului, care i-a spus numele mănăstirii Ghighiu. În anul 1958, Icoana a fost adusă la mănăstirea Ghighiu, în prezența patriarhului Justinian Marina. În momentul sosirii alaiului la Ghighiu, episcopul sirian a început să plângă.
Icoana Maicii Domnului se arată uneori foarte întunecată la față, alteori pare foarte luminoasă. Uneori nu se lasă ridicată și mutată, și nici fotografiată. Mulți creștini au declarat că s-au vindecat după ce s-au rugat aceste icoane.
Aici se află și „Izvorul Tămăduirii”. Se spune că apa lui îi vindecă pe creștini de boli. Există mărturii care arată că femeile care nu puteau avea copii, s-au rugat aici, au băut din apa izvorului şi au născut copii sănătoşi. La această mănăstire se întâmplă multe miracole, potrivit Rador.