Pele, întâlnire de coșmar cu românii. Înjurat și luat pe sus la Campionatul Mondial. Brazilianul a scuipat și el
- Nicolae Comănescu
- 30 decembrie 2022, 15:12
Doi dintre marii fotbaliști ai României au povestit de-a lungul timpului experiența pe care au avut-o atunci când au jucat împotriva legendarului Pele, la Mondialul din Mexic.
Legendarul Pele, dispărut, joi, la vârsta de 82 de ani, după o grea suferință, a câștigat de trei ori Campionatul Mondial de Fotbal. În 1958, în Suedia, în 1962, în Chile și în 1970, în Mexic.
La turneul mexican, Brazilia a înfruntat România, într-o grupă din care au mai făcut parte Anglia și Cehoslovacia. Sud-americanii i-au învins pe „tricolori” cu scorul de 3-2, iar meciul a fost epocal. Pele a marcat o „dublă”, în minutele 19 și 67.
Liță Dumitru i-a făcut marcaj la sânge lui Pele
Omul care i-a făcut marcaj la sânge marelui brazilian a fost Liță Dumitru (72 de ani). Românul nu s-a lăsat impresionat de calibrul adversarului. Pele avea să și povestească despre adversarul de temut de care a avut parte în meciul respectiv. Dar, și Liță, unul dintre cei mai talentați mijlocași români din istorie, a avut viață grea cu Pele. Și nu doar din cauză că brazilianul era imposibil de ținut.
„Eu am fost unul dintre cei mai buni fotbaliști care a făcut deposedare. Am învăţat deposedarea de mic copil şi ştiam să o fac. Întotdeauna atacam mingea. L-am atacat pe Pele, i-am luat mingea de multe ori şi chiar ne-am scuipat şi ne-am înjurat şi am fost şi în relaţii foarte bune”; povestea Liță Dumitru, în urmă cu câțiva ani, despre întâlnirea cu legendarul fotbalist brazilian.
Cum l-a înjurat Lupescu senior pe marele brazilian
Culae Lupescu (1940 - 2017), fost internațional român, a avut și el de furcă în partida din Mexic. Tatăl lui Ionuț Lupescu își amintea într-un interviu acordat pentru „Adevărul”, că Pele l-a scuipat.
„I-am luat mingea cu o alunecare şi mi-a dat o flegmă în ochi. Şi eu la fel, l-am scuipat: „Du-te-n p.... mă-ti, ...’tu-vă neamu-n cur!“. Lupescu senior mergea pe mâna lui Pele, atunci când venea vorba despre cel mai mare fotbalist al istoriei.
„Alerga mult de tot. Făcea numai din 16-n 16 (n.r. – alerga de la un careu de 16 metri la celălalt). Maradona nu a făcut niciodată din 16-n 16.”