CURĂŢENIE. Democrat-liberalii au golit ieri podul sediului central al partidului, aruncând în curte arhiva din perioada în care PD era condus de Petre Roman.
Înaintea conferinţei de presă a prim-vicepreşedintelui PDL, Adriean Videanu, jurnaliştii au descoperit în mormanul de hârtii documente din perioada anilor 1992-1993, dar şi liste de semnături pentru susţinerea lui Roman la preşedinţia României. Între altele, sute de reviste şi ziare ale vremii, monitorizări de presă şi corespondenţe interne ale partidului, care ar urma să fie trimise spre topire şi reciclare, transmite Mediafax. Roman a deţinut preşedinţia PD în perioada 1992-2001, iar, în momentul în care a fost înlocuit de Traian Băsescu, a părăsit partidul, anul acesta fiind candidatul PNL la alegerile parlamentare.