Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
De la moartea pictorului Nicolae Grigorescu s-a implinit un secol, pe 21 iulie.
Evaluand in timp, adica de-a lungul a peste o suta de ani, relatia artistilor romani cu peisajul, se poate observa ca marile atitudini fata de natura, in general, si fata de peisagistica, in particular, sunt, cu toate nuantele de rigoare, cele reprezentate de Grigorescu si de Andreescu.
Pe directia celui dintai vin, in special, temperamentele epicureice, vitalistii mai mult sau mai putin sistematizati, de la Tonitza la Mutzner si pana la impresionistii mai vechi sau mai noi. In descendenta lui Andreescu se aliniaza caracterele severe, sensibilitatile sobre si temperamentele melancolico-meditative, de la Patrascu pana la Ghiata si la Bernea. Undeva la mijloc, cu disponibilitati egale pentru expresia exuberanta si pentru recluziunea reflexiva se situeaza Stefan Luchian, a carui capacitate de a acoperi zone de expresie si de sensibilitate diferite este aproape nelimitata.
Dar aceasta schema, desi lesne de urmarit, nu acopera pana la capat plaja de manifestari pe care fenomenul artistic o sugereaza. Atat Grigorescu, cat si Andreescu, oricat de importante ar fi elementele care ii individualizeaza, sunt solidari de la un punct incolo, ei ramanand legati de o tipologie sudica a vizualitatii, de spatiul si de experientele scolii franceze. Observat, insa, dintr-o alta perspectiva, si anume din aceea a unor experiente mai largi ca arie geografica, intregul discurs capata o noua infatisare.
Exista in peisagistica romaneasca, simultan, doi vectori mari care orienteaza cautarile artistilor, indiferent de unul sau de altul dintre momentele istorice: este vorba de dominanta impresionista, prin extensie, sudica, si de aceea expresionista, nordica, a sensibilitatii. Privita astfel, peisagistica noastra isi regrupeaza fortele si isi redefineste identitatea. Daca, dupa criteriile stricte ale atitudinii fata de motiv si dupa resursele afective angajate in expresie, Grigorescu si Andreescu pot sta in pozitii diferite, in ceea ce priveste tipologiile mari, ei sunt, in mod firesc, solidari.
Iar aceasta impartire nu este neaparat una conventionala, care sanctioneaza un loc de formatie academica sau altul, adica spatiul germanic sau francez, ci efectul direct al unei anumite dinamici sufletesti si al unui mod ireductibil de a gandi si de a exprima forma plastica. Cele doua mari tipologii se regasesc, in spatiul nostru artistic, distribuite aproape didactic in cele doua mari scoli peisagistice: Balcicul, pentru componenta sudica, si Baia Mare pentru componenta nordica.
Recomandările noastre
