Cine este Paula Ribariu?
Cum reuşeşte ea să se transforme, dintr-o fiinţă delicată şi sfioasă, dintr-o persoană timidă şi de o civilitate rar întâlnită într-un luptător neînfricat şi într-un adevă rat model de rigoare morală şi de solidaritate profesională? Cum reuşeşte să adune în jurul ei oameni atât de diferiţi şi de unde îi vine energia de a lupta cu impostura şi cu veleitarismul? Iată câteva întrebări de al căror răspuns poate depinde însăşi diagnosticarea disfuncţiilor vieţii noastre publice de astăzi şi, poate, chiar primul pas către tratament.
Obstinaţia artistei de a scoate o publicaţie în zece exemplare, „Ziarul neconvenţional“, analiza unor probleme grave care viciază timpul în care trăim, identificarea subtilă a oazelor de normalitate în deşertul unor imense confuzii, intră, prin însăşi circulaţia lor extrem de restrânsă, de-a dreptul confidenţială, mai degrabă într-o zonă a magiei decât într-una pragmatică şi devine, pe nesimţite, un act exorcizator şi nu, aşa cum am fi tentaţi să credem, unul punitiv. În contextul luptei pe care pictoriţa, acest David transparent şi fragil, a angajat-o cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană, cu acest Goliat infatuat, semidoct şi dogmatic, mirarea interogativă de la început este pe deplin justificată, iar răspunsul la interminabilul şir de întrebări îl oferă chiar expoziţia de grup, intitulată „Arta“, pe care neobosita Paula Ribariu, prin Ziarul său neconvenţional, tocmai a organizat-o la Galeria Galateca (Biblioteca Centrală Universitară).
Pictori şi sculptori, scriitori, arhitecţi şi designeri, artişti care ne-au părăsit de curând sau tineri abia intraţi în spaţiul public, maeştri şi discipoli, adică Silvia Cambir, Ervant Nicogosian, Alma Redlinger, Marin Gherasim, Amelia Gherasim, Doina Dumitrescu, Mircea Bochiş, Zoe Pop, Agnes Lazăr, Adriana Bittel, Daniela Chirion, Constantin Abăluţă, Nicolae Macovei, Dobre Sima, Mircea Barzuca şi Paula Ribariu însăşi acoperă, practic, totul, de la codurile şi instrumentele tradiţionale şi până la materialele noi şi la reveria în mediile virtuale. Concluzia este una singură, lipsită de orice eroism exterior, dar cu o enormă energie interioară: se poate!
Recomandările noastre
