Patru morți în Grecia, după naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

Patru morți în Grecia, după naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţiMigranti. Sursa Foto- Dreamstime

Peste patru morți în Grecia. Patru persoane au murit, iar alte 23 au fost salvate, iar operaţiuni de căutare a altor eventuali supravieţuitori continuă joi, în urma naufragiului unei ambarcaţiuni la bordul căreia se aflau aproximativ 30 de migranţi, a anunțat Paza de Coastă greacă.

Peste patru morți în Grecia

Naufragiile sunt frecvente în aceste traversări periculoase între coastele Turciei şi insule greceşti vecine ca Samos şi Lesbos, punte de intrare a migranţilor în Uniunea Europeană UE).

migranti

Migranți. Sursa foto: Dreamstime

Organizația Internațională a Migraţiilor (OIM) a anunțat că peste 2.333 de migranţi au „dispărut” sau au fost scoşi morţi din Marea Mediterană în 2024. Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), aproape 9.000 de persoane au intrat în Grecia în mod clandestin de la începutul lui 2025, majoritatea pe mare.

Guvernul grec, mai strict cu migranții

Guvernul conservator grec a devenit mai strict cu migranții.

„Dacă vreţi să intraţi ilegal în Grecia şi nu aveţi dreptul la azil, vom face tot ceea ce putem să vă trimitem înapoi de unde veniţi”, le-a transmis migranţilor, miercuri, în Parlament, premierul Kyriakos Mitsotakis. „Trecătorii şi ONG-urile care cooperează cu ei nu vor determina cine intră în ţara noastră”, a avertizat el.

Alt incident grav în Grecia

În urmă cu ceva vreme a avut loc un incident asemănător. O navă de patrulare a Pazei de Coastă ”a reperat şi salvat 22 de străini în largul Insulei Lesbos, dintre care patru” erau morţi, anunţă într-un comunicat Poliţia Portuară.

„Ei au fost transferaţi toţi în portul Mytilene”, capitala Insulei Lesbos, un punct de trecere al migranţilor provenind de pe coasta de vest vecină a Turciei.

Grecia, drapel

Grecia: Sursa foto: x.com

Poliţia Portuară greacă, cu ajutorul Agenţiei europene de supravegherea frontierei FRONTEX, patrulează cu regularitate în zona maritimă de est a Mării Egee, în dreptul Turciei, de unde numeroşi imigranţi încearcă să treacă în Grecia, adesea către Europa Occidentală.

În pofida numeroaselor operaţiuni de salvare ale autorităţilor greceşti ale unor ambarcaţiuni aflate în dificultate, numeroase naufragii au avut loc în această zonă, soldate adesea cu multe victime.

Ne puteți urmări și pe Google News