Patronul lui Schalke 04, obligat de Fiscul din Iași să-și achite datoriile din România
- Alexandru Toader
- 1 ianuarie 2020, 17:10
Miliardarul german Clemens Tönnies (63 de ani), patronul echipei Schalke 04, a intrat în atenția Direcției Regionale de Finanțe Iași.
Patronul grupării din Bundesliga este somat de Fiscul din Copou să plătească suma de 16.430.025 lei, la care s-a calculat un impozit pe profit suplimentar în valoare de 154.134 lei, după ce statul român a descoperit că una dintre firmele germanului, cu sediul în Iași, are mai multe nereguli la activ, anunță dezvăluirea.ro. Astfel, Clemens Tönnies va trebui să achite impozite suplimentare către bugetul de stat. Germanul deține pe teritoriul României o societate comercială cu afaceri în agricultură, care a exploatat câteva mii de hectare de teren în județul Iași.
„Din verificările efectuate asupra documentelor financiar contabile puse la dispoziție respectiv a modului de înregistrare a în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor care au stat la baza stabilirii profitului impozabil și a impozitului pe profit echipa de inspecție fiscală a stabilit o diferența de baza impozabilă în suma de 16.430.025 lei din care s-a dedus pierderea fiscală de recuperat în suma totală de 15.466.688 lei și respectiv un impozit pe profit suplimentar în suma de 154.134 lei”, se arată în raportul întocmit de Fisc, potrivit publicației ieșene. Conform Forbes, avererea germanului Clemens Tönnies este de 1,7 miliarde de dolari. (FOTO: facebook/S04)