Ca urmare, sultanul strânge o oaste de 100.000 de oameni, iar în frunte ei îl pune pe Husein Küçük, amiralul flotei otomane. La rându-i, amiralul avea sub comanda sa un dragoman la care ținea mult, Constantin Hangerli (foto).

Küçük se gândește, pe bună dreptate, că armata sa va avea mari nevoi de alimente pentru cai și oameni, iar soluția cea mai la îndemână socotește că era Țara Româneacă.

Nu stă mult pe gânduri și-l mazilește pe Alexandru Ipsilanti, considerat incompetent pentru sarcinile ce urmau, și-l pune în loc pe favoritul său, Constantin Hangerli, despre care știa că era tare priceput la stors bani.

Că așa-i mersese faima stă dovadă scrisoarea ambasadorului austriac la Înalta Poartă, von Herbert-Rathkeal, către cancelarul Kaunitz:

„Niște persoane care știu ce spun, susțin că noul domnitor, care se îmbogățise foarte mult de pe urmă asupririi insulelor din Arhipelag, i-a numărat 400.000 de piaștri lui Căpitan-pasa, stăpânul său,  făgăduindu-i totdoată că, în fiece an, îi va plăti un tribut de 250.000 de piaștri atâta timp cât avea să domnească…”.

În noiembrie 1797, fanariotul ia Țara Românească în primire și se pune pe strâns provizii pentru oastea care se lupta cu Pazvante.

Când reintroduce văcăritul, adică taxa de doi galbeni pe cap de vită, abolit cu afurisenie de Constantin Mavrocordat și blestemat chiar de Patriarhia de la Constantinopol, ospitalierul popor român dă semne de mare nervozitate, revoltele ținându-se lanț.

Cu tot efortul de război al lui Vodă Hangerli, oatea otomană este pusă pe fugă de cei opt mii de tâlhari ai lui Pazvante, iar pașa Husein Küçük și aghiotanții săi nu se mai opresc până la București.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE