Pas uriaş pentru vaccinul contra molimei. Greii planetei, în prim-plan

Pas uriaş pentru vaccinul contra molimei. Greii planetei, în prim-plan

Veste foarte importantă în actualul context al pandemiei generate de Coronavirus: guvernul Statelor Unite a încheiat acorduri cu Johnson & Johnson (J&J) şi Moderna şi a anunţat că discută cu alte două companii pentru extinderea capacităţii de producţie din SUA pentru vaccinuri împotriva temutului virus apărut în China.

Acest anunţ a fost lansat chiar dacă nu sunt încă disponibile vaccinuri sigure şi eficace, conform Reuters. Mai departe, reprezentanţii companiei J&J au anunţat luni că guvernul american va investi 1 miliard de dolari pentru a crea o capacitate de producţie suficientă pentru fabricarea a peste 1 miliard de doze a unui vaccin aflat în fază de testare.

În aceste momente sunt mai mult ţări care lucrează la dezvoltarea unui vaccin, mai ales că la nivel global Covid-19 a ucis peste 35.000 de oameni la nivel global.

Conform înţelegerii dintre părţi, guvernul SUA va plăti 421 de milioane de dolari pentru susţinerea eforturilor companiei de a construi o nouă capacitate de producţie; astfel, noul vaccin al celor de la J&J ar urma să fie gata de utilizare cel puţin până în 2021.

Ne puteți urmări și pe Google News

J&J va începe testele pe oameni în septembrie, cu obiectivul de a obţine autorizaţia  în regim de urgenţă la începutul anului 2021, cu mult mai repede faţă de perioada tipică de 18 luni necesară pentru testarea aprobarea şi producerea vaccinurilor.

Directorul ştiinţific al J&J, Paul Stoffels, a declarat în cadrul unui interviu prin telefon că îşi va asuma riscul de a începe să producă vaccinul înainte de a şti dacă acesta este eficace: „Este singura opţiune pe care o avem pentru a produce vaccinul la timp.”

Jumătate din suma de 1 miliard de dolari va veni de la Autoritatea pentru Cercetare Avansată şi Dezvoltare în Biomedicină a SUA (n.r. - U.S. Biomedical Advanced Research and Development Authority - BARDA), care doreşte să extindă o colaborare anterioară cu J&J, companie care caută fabrici de producţie în alte părţi ale Europei şi Asia pentru a fabrica tipul de vaccin la care se lucrează.

Este important de subliniat un alt aspect: Stoffels a spus că vaccinul pentru Coronavirus se va baza pe aceeaşi tehnologie utilizată pentru vaccinul destinat Ebola, pe care compania îl consideră sigur.

În studiile de laborator, vaccinul candidat a produs anticorpi de neutralizate puternici pentru virus, ceea ce reprezintă primele ingrediente pentru un vaccin de succes. Mai departe se continuă testarea vaccinului pe animale, iar din septembrie se intenţionează începerea testelor pe oameni.

De cealaltă parte, compania Moderna a început încă din martie testele pentru vaccinul experimental împotriva Coronaviruslui pe voluntari sănătoşi; de asemenea, reprezentanţii Moderna au semnat un acord cu  Biomedical Advanced Research and Development Authority (BARDA), parte a Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane al Statelor Unite ( U.S. Department of Health and Human Services).

Statele Unite au peste 143.000 cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, ceea ce le situează pe primul loc în lume, conform cifrelor oficiale.