Partidele din spatele lui Sorin Oprescu

Partidele din spatele lui Sorin Oprescu

Votanţii săi provin în mică măsură din rândul independenţilor. Cei mai mulţi sunt din electoratul anti-Băsescu al PSD, PRM, PC, PNL, PNG. Sorin Oprescu a strâns, sub titulatura de candidat independent, voturile a 164.000 de bucureşteni. Nu numai că l-a devansat pe Vasile Blaga, candidatul celui mai votat partid în Capitală, PDL - 36%.

A reuşit chiar să strângă singur suma voturilor candidaţilor PSD, PNL, PRM, PC, PNŢCD, PNG, PIN şi ale celor zece partide de buzunar care s-au înscris în cursa pentru Bucureşti. Această performanţă are o explicaţie simplă. Oprescu nu a avut în spate un partid, ci vreo 10-12, fiecare furnizându-i între 1.000 şi 80.000 de voturi.

În ultimii doi ani, dar şi în timpul campaniei electorale, Sorin Oprescu şi-a consolidat imaginea unui opozant radical al preşedintelui Băsescu. Această atitudine l-a ajutat să-şi recolteze simpatizanţi din bazinele electorale ale partidelor anti-Băsescu: PSD, PRM, PC, PNG şi PNL.

De la „independenţii“ get-beget: doar 12.500 de voturi

Sorin Oprescu este singurul candidat la primărie care şi-a făcut intens campanie, adresându-se electoratului care s-a săturat de partide. Propaganda antisistem i-a adus doar cel mult 12.500 de voturi din partea celor care nu se regăsesc în niciun partid. Acesta este numărul celor care, la turul întâi, au votat doar pentru candidatul la primă rie, ignorând total listele de consilieri propuse de partide.

De la „naşul“ Iliescu din PSD: 70.000-80.000 de voturi

Grosul votanţilor lui Oprescu a fost livrat de PSD. Plecarea sa intempestivă din partidul în care a stat 16 ani nu a convins pe nimeni că ar fi vorba despre un divorţ. Mai mult, susţinerea publică manifestată de Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Victor Ponta şi alţi lideri PSD a convins electoratul social-democrat că Oprescu este în continuare omul fidel partidului.

Nu în ultimul rând, ajutorul indirect primit de la stafful de campanie al PSD, care simula că lucrează pentru Diaconescu, a consolidat impresia electoratului social-democrat că Oprescu este adevăratul candidat. Un sondaj INSOMAR, efectuat la ieşirea de la urne, arată că mai mult de jumătate dintre cei care au votat cu PSD au votat şi cu Oprescu. Adică 70.000-80.000 de voturi.

De la amicii din PRM şi PC: 30.000 de voturi

Partidul lui C.V. Tudor i-a asigurat lui Oprescu aproximativ 20.000 de voturi. Este vorba despre acel electorat care a ştampilat lista PRM pentru Consiliul General al Capitalei, dar l-a ignorat pe candidatul partidului, Verginia Vedinaş. Pentru PRM s-au înregistrat cu 20.000 de voturi mai mult decât a avut candidatul său, opţiuni care, în cea mai mare parte, s-au dus la Oprescu.

Această susţinere a electoratului PRM este perfect explicabilă. C.V. Tudor şi-a declarat sprijinul pentru Oprescu chiar din momentul în care Doctorul, refuzat de PSD, a anunţat că va candida independent.

Ca şi electoratul PRM, şi cel a PC a votat în proporţie de 65%-70% cu Oprescu. Candidatul conservatorilor la primărie, Codrin Ştefănescu, a obţinut cu 10.000 de voturi sub partid. Aceste opţiuni se regăsesc aproape în totalitate la Oprescu.

Având în vedere asemănarea dintre electoratul PNG şi PRM, se poate bănui că şi o parte dintre votanţii partidului lui Gigi Becali s-au identificat mai uşor cu Oprescu. Candidatului PNG Daniel Fuciu îi lipsesc 15.000 de voturi faţă de partid şi se poate bănui unde s-au dus.

De la verii socialişti: 15.000 de voturi

Cinci partide de stânga, sateliţi ai PSD, i-au adus împreună lui Oprescu o zestre de 15.000 de voturi. Dintre acestea, unul - Uniunea Pensionarilor şi Solidarităţii Sociale (UPSS) din România, partidul lui Petre Roman - l-a sprijinit direct pe Oprescu.

Pe lângă cele 3.500 de voturi, UPSS i-a mai făcut un serviciu. Prin reprezentanţ ii săi în secţiile de votare, Roman, după cum s-a şi angajat, a avut grijă de voturile candidatului independent.

Partidul Ecologist Român (PER), Partidul Verde, PSR şi PAS sunt patru formaţiuni care au deja negocieri cu PSD pentru formarea unei alianţe: „Platforma Stângii Democratice“. Împreună i-au adus aproape 12.000 de voturi. Cea mai consistentă contribuţie - 5.500 de voturi - a fost de la PER, partid al cărui candidat se declarase în campanie susţinător al lui Oprescu. Verzii au venit şi ei cu 3.500 de alegă- tori. Restul au venit de la PAS şi PSR. Ultimul l-a avut candidat pe iliescianul Alexandru Mironov, plecat şi el recent din PSD. Mironov declara în campanie că PSR este partidul făcut pentru Iliescu şi pentru Oprescu, a cărui candidatură o susţine.

Liberalii şi PDL-iştii din ograda lui Oprescu

Sondajul INSOMAR realizat la ieşirea de la urne susţine că pentru Oprescu au votat şi 21% dintre liberali. Deşi procentul poate părea mare, nu este exclus ca liberalii radicali anti-Băsescu să-l fi identificat pe Oprescu drept persoana potrivită să-l învingă pe candidatul PDL. Cert este că Ludovic Orban, candidatul PNL, a avut cu 2.000 de voturi mai mult decât partidul. Dacă într-adevăr 12.000- 14.000 de liberali au votat cu Oprescu, Orban a recuperat această pierdere din altă parte. De la PDL şi PSD.

În mod straniu, pentru Oprescu au optat şi o parte dintre cei care la Consiliul General au votat cu PDL. Este vorba despre cel puţin 15.000-20.000 de voturi, a căror migraţie necesită o explicaţie mai complicată.

Electoratul PNŢCD a fost cel mai disciplinat. Voturile lui Aurelian Pavelescu s-au suprapus cu cele ale partidului. În al doilea rând, Oprescu nu a luat voturi de la PIN, având în vedere rivalitatea cu Guşă. În plus, Guşă a avut cu 11.000 de voturi mai mult decât PIN.

CALCULE

De unde poate lua Doctorul votanţi în turul 2

Pentru turul al doilea, electoratul se va polariza pe dimensiunile pro sau anti-Băsescu. Din acest motiv, Oprescu mizează pe alimentarea din bazinele PSD, PRM, PC şi chiar PNL. Faţă de turul 1, el mai are la dispoziţie încă 125.000 de votanţi: de la PSD - 50.000, PNL - 50.000, PRM - 10.000, PC - 8.000 şi PNŢCD - 8.500. La o prezenţă la vot estimată de 25%-30%, Primăria Capitalei poate fi câştigată cu 225.000-265.000 de voturi. Pentru a ajunge la acest număr, Oprescu trebuie să-i convingă, în primul rând, pe votanţii PNL şi PSD să vină la urne. Teoretic, şansele sale sunt mari, pentru că este mai uşor să-i scoată la vot pe cei care au ieşit şi în turul întâi şi, în plus, au şi opţiuni apropiate.

34.000

Unde s-au dus voturile pierdute de Blaga

Vasile Blaga (foto) a strâns în turul întâi 161.000 de voturi. Cu 34.000 mai puţine decât PDL. Probabil acest electorat poate fi regăsit la candidaţii care au înregistrat un plus de voturi faţă de propriul partid: la Cozmin Guşă, care a avut 15.000 de voturi în plus faţă de PIN, la Ludovic Orban (2.000 în plus faţă de PNL) sau chiar la Sorin Oprescu. Conform sonajului INSOMAR, câteva mii au votat cu Cristian Diaconescu. Pentru turul al doilea, Blaga poate miza pe bazinul electoral pro-Băsescu, care poate fie estimat la 300.000-400.000 de votanţ i. Luând în calcul o anumită erodare a lui Băsescu în Bucureşti, lui Blaga îi ră- mâne totuşi la dispoziţie un bazin de 250.000 de oameni care, în ultimii ani, au votat cu Băsescu sau cu partidul reprezentat de el. Acest electorat s-ar putea mobiliza în turul doi, deşi în primul nu a făcut-o. Vasile Blaga mai poate miza pe votanţii lui Guşă şi, parţial, pe cei ai lui Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News