Parlamentul a respins rapoartele pe ultimii ani ale Avocatului Poporului
- Mihnea Talau
- 15 iunie 2021, 18:03
Rapoartele de activitate pe ultimii trei ani ale Avocatului Poporului, au fost respinse, marţi, în şedinţă comună de senatori şi deputaţi. Se încearcă înlăturarea Renatei Weber.
Astfel, au fost respinse rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe anii 2018 - cu 245 de voturi pentru şi unul contra, 2019 - 187 de voturi pentru şi 23 de voturi contra şi 2020 - cu 242 voturi pentru şi 35 împotrivă.
Respingerea de către Parlament a rapoartelor de activitate pentru anii 2018-2020 este un abuz și încalcă dispozițiile constituționale și legale, susține Avocatul Poporului, Renate Weber.
Deputatul PSD Gabriel Zetea a anunţat că social-democraţii vor sesiza Curtea Constituţională.
PNL-USR-PLUS și UDMR vor să o înlocuiască pe Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului.
Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice
Într-un comunicat transmis marți, Avocatul Poporului invocă prevederile Constituţiei şi Legii de organizare a instituţiei, menţionând că, potrivit acestora, Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condiţiile legii. De asemenea, precizează sursa citată, Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ şi nu poate fi obligat de nimeni să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale, iar în exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice.
„Toate acestea sunt rezultatul poziţiei constituţionale aparte a instituţiei şi explică de ce, în fapt, Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, răspundere ce se materializează prin obligaţia prezentării de rapoarte anuale sau speciale. Prin acestea, Avocatul Poporului are ocazia să evidenţieze lipsurile şi disfuncţiile grave din administraţie şi să facă recomandări privind modificarea legislaţiei, sau să propună măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor persoanelor”, se arată în comunicat.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul şedinţei coaliţiei guvernamentale, că rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului vor fi respinse marți, în plenul reunit al Parlamentului, urmând ca în luna septembrie Renate Weber să fie înlocuită.
Pe 25 mai, Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins raportul privind activitatea Avocatului Poporului pe anul 2020.