Parlamentarii muți ai României. Politicienii care n-au scos niciun cuvânt la tribună

Parlamentarii muți ai României. Politicienii care n-au scos niciun cuvânt la tribunăSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Slujba de parlamentar este una dintre cele mai profitabile din România. Salariu uriaș, răspundere zero, protecție în fața legii, inclusiv a celei penale, plus, sume forfetare, secretară și mașină cu șofer la scară. Unde mai pui că nici prezența nu este obligatorie, un parlamentar putând invoca oricând probleme în teritoriu ca să fie scutit de prezență.

Parlamentarii au cea mai râvnită slujbă din România care nu implică nici un fel de responsabilitate, ci doar beneficii uriașe. Unii vor fi contra, spunând de legi importante care trebuie votate și promovate. Prostii. Parlamentarii, lucru dovedit, votează după cum le arată degetul liderilor de grup. Cei mai mulți habar nu au ce conțin proiectele pe care le aprobă.

Iar legile sunt, de multe ori, atât de proaste că necesită să fie refăcute și răs-refăcute.

Parlamentarii muți ai României

Aleșii neamului nu doar că pot lipsi de la slujbă când vor ori cât vor, fără teamă să fie sancționați. Dar nici măcar nu sunt obligați să vorbească în plen. Iar mulți nici nu o fac decât o dată într-un mandat pe patru ani. La depunerea jurământului.

Spre ghinionul lor, luările de cuvânt sunt consemnate în statisticile parlamentare și sunt publice. Însă, după cum merge democrația parlamentară în România, n-ar fi exclus ca și acestea să fie trecute la secret pentru ca parlamentarii muți să fie protejați de gura lumii.

Lista celor care s-au ferit să vorbească în plen este lungă și în acest an. Opt parlamentari nu au avut chiar nimic de spus de la tribuna. Nici măcar un mulțumesc pentru beneficiile pe care le primesc datorită alegătorilor.

PSD și PNL, parteneri la putere, își împart în mod egal parlamentarii care nu vorbesc, La social-democrați îl avem pe Nicu Niță, latifundiar din județul Brăila și pe Eliza Peța-Ștefănescu. Ambii sunt prezențe discrete care evită să iasă în evidență. La liberali cei discreți sunt Costel Barbu, de la Teleorman și Daniel Constantin, fostul ministru al Agriculturii, de la Argeș.

Diana Șoșoacă una dintre cele mai vocale parlamentare ale României

Foto: Razvan Valcaneantu

Ai opoziției sunt mai vorbăreți

Din Opoziție, USR este reprezentat la capitolul parlamentarii muți de  Andrei Drancă (Botoșani). Iar AUR îl are pe Călin Balabașciuc, de la Călărași.

Și la UDMR întâlnim un personaj discret, lucru de înțeles având în vedere că, poate, se exprimă mai greu în limba oficială. Este vorba despre Nagy Szabolcs (Satu Mare). De la minorități există un parlamentar care a luat cuvântul doar o singură dată în plen, Ognean Cristici, deputat din partea Uniunii Sârbilor din România.

Parlamentarii care evită contactul cu tribuna

Nouă deputați de la PSD au vorbit de două ori, din care prima oară a fost când au depus jurământul. Este vorba despre Cornel Folescu (Mehedinți), Grațiela Gavrilescu, Ion Grecu (Olt), Marius Iancu (Olt), Remus Munteanu (Neamț), Nicolae Pavelescu (Argeș), Vlad Popescu Piedone, Daniel Tudorache (București) și Marian Țachianu (Dâmbovița). Tot aici se situează și fosta deputată Carmen Mihălcescu, numită consul la Salonic, între timp.

De la PNL sunt patru deputați care au vorbit doar de două ori în plen, Alexandru Popa (Brăila), Jaro Marșalic (Caraș-Severin), Răzvan Prișcă (Prahova), Cosmin Șandru (Timiș).

În aceeași situație mai sunt deputatul USR Teodor Lazăr (Bacău) și deputatul UDMR Kelemen Attila (Caraș Severin). Aici mai avem și un fost liberal convertit la Forța Drepti, formațiunea lui Ludovic Orban. Este vorba despre George Ionescu (Prahova).