Parlamentarii care au făcut scandal când s-a votat cererea SUA, sancționați
- Răzvan Scarlat
- 17 martie 2026, 14:42
Parlamentarii SOS, sancționați. Sursa foto: colaj EVZIndemnizațiile parlamentarilor care au făcut scandal în plenul reunit, când s-a aprobat cererea SUA de dislocare a forțelor și echipamentelor militare în România, au fost reduse cu 50% pentru trei luni. Anunțul a fost făcut de Alina Gorghiu, deputat PNL.
Parlamentarii implicați în scandal au fost penalizați financiar
Parlamentarii care au provocat incidente în plenul reunit, în timpul dezbaterii privind utilizarea bazelor militare de către SUA, au fost sancționați. Anunțul a fost făcut de deputatul liberal Alina Gorghiu, care a precizat că măsura a fost decisă în Comisia juridică.
Potrivit acesteia, sancțiunea constă în reducerea indemnizației cu 50% pentru o perioadă de trei luni. Decizia vine după manifestările zgomotoase din sala de plen, unde s-au auzit strigăte și vuvuzele.
“Vă amintiţi imaginile din plenul reunit de săptămâna trecută, în care se auzeau urlete şi vuvuzele în Parlamentul României? Pentru acele comportamente, parlamentari SOS au fost sancţionaţi în Comisia Juridică din care fac parte, cu reducerea cu 50% a indemnizaţiei pentru trei luni”, a spus Gorghiu.

Sursă foto: Alina Gorghiu Facebook
Cum a explicat Alina Gorghiu sancțiunile primite de parlamentari
În opinia sa, astfel de manifestări nu pot fi acceptate. “Nu este libertate de exprimare să stai cu vuvuzele lângă microfon. Nu este libertate de exprimare să urli şi să bruiezi lucrările. Nu este libertate de exprimare să transformi dezbaterea în agresivitate”, a declarat Gorghiu.
Conform explicațiilor oferite, sancțiunea a fost aplicată după analizarea unor abateri clare. Este vorba despre utilizarea unui limbaj jignitor, comportament agresiv și perturbarea ședințelor parlamentare.
“Parlamentul este locul legilor, nu al vuvuzelelor”, a mai spus Gorghiu.
Parlamentarii SOS au venit cu vuvuzele și fluiere în Parlament
Cererea SUA de a trimite forțe și echipamente militare în România a fost adoptată cu 272 de voturi “pentru” și 18 “împotrivă”. Săptămâna trecută, parlamentari de la SOS au venit în fata plenului în timpul discursului liderului PSD, Sorin Grindeanu, cu pancarte pe care scria “Noi vrem pace, nu război!”.
În plus, reprezentanții SOS au fost dotați cu fluiere și vuvuzele, iar unul dintre ei a ținut o cruce în mână.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.