Un preot din Valea Plopului este mân gâierea pe care o primesc sute de copii abandonaţi de părinţi. Nicolae Tănase îi creşte ca pe propriile odrasle.

La 15 kilometri de Vălenii de Munte, în satele Valea Screzii şi Valea Plopului, judeţul Prahova, îşi duce traiul o familie „grozavă”, care numără 286 de suflete. Părinte le este preotul satului, Nicolae Tănase, care, după ce a văzut la începutul anilor ’90 cum ard copiii avortaţi la crematoriu, a decis să lupte împotriva fenomenului.

N-a bănuit nicio clipă la început că, în urma luptei, va obţine şi copiii. Până acum, preotul a avut în grijă peste 1.400 de micuţi, pe care i-a crescut cu ajutorul binevoitorilor. „Ne-au chemat în maternitate şi ne-au pus în braţe 13 copii. «Dv. aţi zis, noi am ascultat, ce facem cu ei?». Când i-am adus aici, vreo două zile ne-a luat până i-am împărţit prin sat. Aşa am început timp de 4 ani să găzduim copii fără niciun fel de formă instituţionalizată”, povesteşte preotul, care adunase într-un an peste 80 de copii. „Suntem o familie zdravănă”

Despre copiii lui, părintele vorbeşte cu dragoste, în timp ce-şi mângâie barba lungă. S-a ataşat mult de ei, deşi consideră că e periculos, dar n-are ce să facă. Spune că unii dintre locatari l-au mai supărat, dar a avut şi bucurii mari, când au fost premianţi la şcoală, când au pictat biserica din Valea Plopului sau când s-au căsătorit: „O zi obişnuită arată aşa... ca în familie. Familia nu are un program scris, dar trebuie să te duci la timp la şcoală, nu trebuie un program prea strict. Ştim să servim cafea, să punem furculiţa pe dreapta şi nu pe stânga. Suntem o familie zdravănă, numai că unii vin, alţii pleacă. Aşa e şi în familie, lucrurile se tot schimbă”. „Un om bun, care ne ajută”  Copiii roiesc în jurul preotului Tănase şi se bucură de câte ori îl văd venind în tabără, îmbrăcat în sutană. Îi mângâie părinteşte pe creştet, îi ascultă şi le dă sfaturi. „Andreea se duce mâine la recuperare. De ce nu te duci şi tu?”, i se adresează unui băiat cu probleme locomotorii, în timp ce îi aranjează sacoul pe care îl poartă. „Este un om bun, care ne ajută. Pot să merg la şcoală, să fac liceu şi facultate”, spune Elena, 12 ani, din Sibiu, ai cărei părinţi au plecat în Spania.

Fiecare locuitor are o ocupaţie, după vârstă şi posibilităţi: de exemplu, este de serviciu la bucătărie sau face curat în cameră. Atelierul de tâmplărie, deşi nu produce decât pentru uzul intern al taberei, le asigură celor mici o ocupaţie: „Avem vaci, nu sunt rentabile. Dar cinci fete se ocupă de ele. Pentru un copil bolnav să faci ceva e mare lucru”.

MILOSTIV. Casele construite de preot adăpostesc sute de copii sărmani

Casă şi zestre pentru cei care se căsătoresc

Până acum, preotul i-a cununat pe opt dintre ei, dar spune că pe listă are 41 şi speră să-i aşeze curând la casele lor. După ce a început să construiască tabăra şi a cumpărat case vechi din sat, la preţuri mici, părintele s-a apucat să le construiască locuinţe celor care se vor căsători: „Cine îşi dă fata după un băiat care n-are casă? Cine ia o fată fără zestre? Când am măritat fetele, şase la număr, le-am dat frigider, aragaz, plapumă, maşină de spălat, şifonier, pat, perne, iar băieţii au avut casă sau am pus umărul dacă a fost neterminată”. „Zi şi tu «Bună ziua!»” Pentru că micuţii din Valea Plopului s-au înmulţit, o altă tabără pentru copii a fost construită în Valea Screzii, începută în urmă cu 12 ani şi care se tot extinde.

Aici răsună doar ciocanele şi fierăstraiele muncitorilor care construiesc acoperişul unei case şi muzica religioasă de la o boxă aşezată pe un pervaz. Cele vreo 15 case cu etaj ale copiilor, înconjurate de dealuri, se zăresc de departe, iar în vârful dealului, două biserici micuţe parcă îi ocrotesc pe locuitorii din vale. La ora 11.00, în tabără sunt doar copii foarte mici, restul se află la grădiniţă sau la şcoală, în sat. Într-una din încăperi, o asistentă citeşte pentru trei micuţi o poveste.

„Nu e pisică, e vulpe”, este corectată o fetiţă de un băieţel de 4 ani, blond, îmbrăcat în roşu. În camera alăturată, un bebeluş de 6 luni zâmbeşte imediat ce i se acordă puţină atenţie. Mihaela a fost adusă aici împreună cu cele două surori ale ei, din camera cu poveşti, pentru că părinţii nu au posibilităţi să-i crească. În mai puţin de oră, copiii se întorc de la şcoală. Coboară dealul în grupuri, iar gălăgia lor este tot mai mare. „Zi şi tu «Bună ziua!»”, îi dă o fată un cot alteia. 

CĂMIN. Copiii sunt îngrijiţi şi iubiţi ca într-o familie

VIAŢĂ DURĂ

„Ziua de poimâine era gravă” Micuţii din Valea Plopului şi Valea Screzii trăiesc din ceea ce primesc. Fundaţia Pro Vita pentru născuţi şi nenăscuţi, deşi are 26 de angajaţi, se bazează pe sprijinul voluntarilor, precum doctorul care vine de două ori pe săptămână sau profesoarele care vin şi fac meditaţii în weekend. Părintele Tănase n-a refuzat niciodată pe nimeni, cu toate că a avut perioade în care „ziua de poimâine era gravă.

Astăzi nu mai este”, spune preotul, care deschide brusc uşa unei cămări, unde sunt depo - zitate o parte din alimentele pentru copii: „Nu ajung, dar e bine că sunt”. Mai mult, uneori face mese comune cu copiii din sat pentru a-i ajuta să se integreze pe cei din tabără şi pentru ca aceia din sat să nu se simtă discriminaţi.

Preotul explică faptul că viaţa în Valea Plopului şi Valea Screzii nu este roz, că a făcut „picătură în ocean” şi, pentru că are senzaţia că nu mai sfârşeşte, vrea să se oprească, să-i transfere pe locuitorii din tabără în satele vecine, pe măsură ce se căsătoresc.