Parchetul General intervine în cazul crimei de la Caracal. Un greu a fost contrazis

Parchetul General intervine în cazul crimei de la Caracal. Un greu a fost contrazis

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal informează că nu le-au interzis poliţiştilor să pătrundă în locuinţa lui Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nu le-au interzis lucrătorilor de poliţie să pătrundă în domiciliul prezumtivului autor Dincă Gheorghe, după ce l-au identificat. În raport de constatările din teren, de comun acord, procurorii şi lucrătorii de poliţie au apreciat că nu este oportună pătrunderea în domiciliu înainte de ora 6,00, întrucât exista riscul compromiterii probelor în situaţia în care autorul nu se afla acolo”, susţine marţi Parchetul General într-un comunicat de presă.

Prin această poziție, Parchetul General îl contrazice pe fostul şef al Poliţiei Române Ioan Buda, care declara vineri că poliţiştii au cerut imperativ să intervină în locuinţa criminalului, chiar şi fără mandat, însă procurorul de caz nu a fost de acord.

Parchetul a dat publicităţii marţi rezultatele controlului efectuat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal şi DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, demarat pentru a se stabili modul de derulare a anchetei în cazul criminalului din judeţul Olt, având în vedere că au existat anumite disfuncţionalităţi în aplicarea legii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Parchetul General mai spune că s-au constatat nerespectări ale dispoziţiilor procedurale în activitatea de înregistrare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 1883/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, precum şi un management defectuos al cauzei.

De asemenea, s-au constatat sincope în comunicarea dintre organele de poliţie şi procurori, constând în aceea că dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal după aproximativ cinci ore de la sesizarea Serviciului 112, ceea ce a condus la solicitarea şi dispunerea măsurilor necesare în vederea localizării şi identificării autorului cu întârziere.

Parchetul General anunţă că, în completare, se va dispune efectuarea unui control, de către Serviciul de Îndrumare şi Control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, cu privire la respectarea normelor procedurale privind primirea/ înregistrarea lucrărilor, repartizarea dosarelor şi continuitatea în lucrările repartizate, ritmicitatea efectuării actelor de urmărire penală.

Raportul întocmit a fost trimis şi Inspecţiei Judiciare pentru a fi avut în vedere în cauza în care se efectuează cercetări.

Totodată, în temeiul art. 69 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, un exemplar al raportului a fost comunicat ministrului Justiţiei.