Paradox cultural în România: se citește mai mult, dar sunt mai puțini cititori. Biblioteca, o miză incomodă pentru autorități

România trăiește una dintre cele mai stranii contradicții culturale ale ultimelor decenii. Deși accesul la informație este mai larg decât în orice altă perioadă istorică, iar lectura există astăzi în mai multe formate ca niciodată, numărul cititorilor scade constant. În paralel, bibliotecile – instituții-cheie pentru acces egal la carte și educație – dispar din peisajul public, mai ales în mediul rural. Fenomenul nu este accidental și nici izolat, ci rezultatul unei acumulări de decizii administrative, schimbări sociale și dezechilibre educaționale.

Mai puțini cititori, într-o societate suprasaturată de conținut

În ultimii zece ani, România a pierdut aproape 10% dintre cititorii activi. Scăderea nu înseamnă că românii nu mai intră deloc în contact cu textul scris, ci că lectura constantă, aprofundată, a devenit marginală. Cartea nu mai este un reper cotidian, ci o activitate sporadică, condiționată de utilitate imediată sau de obligații școlare.

Această transformare are loc într-un context în care timpul liber este disputat de multiple forme de divertisment digital, iar răbdarea necesară cititului este tot mai rar cultivată. Lectura, cândva asociată cu acumularea de cunoaștere și ascensiune socială, nu mai este percepută ca un drum firesc pentru majoritatea populației.

La finalul anilor ’90, România avea aproximativ 16.000 de biblioteci, una dintre cele mai dense rețele din regiune. Astăzi, numărul acestora s-a redus la aproximativ 8.300. Bibliotecile publice aveau cea mai mare răspândire teritorială dintre instituțiile culturale, ajungând inclusiv în sate izolate sau comunități defavorizate.

Tradiții de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Ce nu ai voie să faci pe 23 aprilie

Ce pensie primesc foștii parlamentari, în condițiile în care contribuția lor a fost de aproximativ 700 de lei 

Reducerea nu a fost rezultatul unei reforme coerente, ci mai degrabă al unei degradări lente: lipsă de finanțare, clădiri improprii, personal insuficient, digitalizare întârziată și interes scăzut din partea autorităților locale. În multe cazuri, biblioteca a devenit o instituție menținută doar formal, fără activitate reală pentru comunitate.

Carte. Sursă foto: Pixabay

Paradox cultural în România: se citește mai mult, dar sunt mai puțini cititori

Datele din Barometrul de Consum Cultural arată un tablou fragmentat al practicilor de lectură. Doar 21% dintre respondenți declară că au mers cel puțin o dată pe an la bibliotecă. Procentul celor care citesc săptămânal este mai mare decât al celor care citesc zilnic, însă aproape jumătate din populație se încadrează în categoria non-cititorilor, raportat la ultimele 12 luni.

Participarea la programe educative rămâne redusă, deși interesul pentru activități culturale asociate mediului școlar a crescut. Diferențele sunt vizibile între urban și rural, între orașele mari și cele mici, dar și între nivelurile de educație. Persoanele cu studii superioare și tinerii citesc mai mult, în timp ce revenirea la bibliotecă după finalizarea studiilor este rară.

Într-un răspuns transmis pentru Evenimentul Zilei, Institutul Naţional de Statistică confirmă declinul accelerat al bibliotecilor din mediul rural:

„Numărul bibliotecilor comunale a scăzut semnificativ în ultimii ani.”

Conform datelor oficiale, în 2020 existau 1.747 de biblioteci comunale. Până în 2024, numărul acestora a ajuns la 1.484, ceea ce înseamnă o pierdere de peste 250 de unități în doar patru ani. Evoluția anuală indică o scădere constantă: 1.675 în 2021, 1.630 în 2022 și 1.576 în 2023.

Instituții care există doar în rapoarte

Dincolo de statistici, realitatea din teren arată că multe biblioteci funcționează doar pe hârtie. Lipsa fondurilor pentru modernizare și digitalizare le transformă în spații greu accesibile, cu fond de carte învechit și servicii minime. Personalul este adesea insuficient sau fără pregătire de specialitate, iar programul de funcționare este redus. Migrația tinerilor către orașe a accentuat acest declin. Pentru copiii rămași în mediul rural, biblioteca era adesea singurul loc unde puteau avea acces la cărți adaptate vârstei sau la internet. Dispariția acestor instituții adâncește inegalitățile educaționale și culturale.

Bibliotecile publice se află în subordinea consiliilor locale, ceea ce le face extrem de vulnerabile la schimbările politice și la lipsa de viziune culturală. În numeroase localități, acestea ajung să fie percepute ca o cheltuială inutilă sau ca o instituție care nu aduce beneficii electorale imediate. În acest context, biblioteca poate deveni o prezență incomodă într-o comunitate cu nivel ridicat de analfabetism funcțional. Închiderea ei se face adesea discret, sub pretextul reorganizării sau al lipsei de personal, deși legislația prevede clar protejarea bibliotecilor publice.

Există și comunități care demonstrează contrariul. Biblioteci comunale care funcționează în cămine culturale sau clădiri cu valoare istorică reușesc să atragă copii și tineri prin ateliere de lectură, activități educative și achiziții recente de carte, realizate cu sprijin local. Astfel de exemple arată că problema nu este lipsa interesului publicului, ci absența unei strategii coerente și a sprijinului constant din partea autorităților.

Lectura, între declin administrativ și miză socială

Un studiu național comandat de Ministerul Educației relevă că aproximativ 40% dintre adulții din România se află în zona analfabetismului funcțional la citire și calcul. Cele mai slabe rezultate apar la persoanele de peste 50 de ani, însă nici tinerii nu sunt complet feriți: aproape 30% se încadrează în zona de risc sau de analfabetism funcțional.

Testele au evaluat capacitatea de a înțelege texte simple, de a completa formulare, de a interpreta grafice sau de a efectua calcule de bază. Rezultatele indică dificultăți serioase în viața de zi cu zi și confirmă legătura directă dintre lipsa lecturii constante și scăderea competențelor de bază.

Dispariția bibliotecilor și reducerea numărului de cititori nu sunt simple probleme culturale, ci simptome ale unei crize mai profunde. Biblioteca nu este doar un depozit de cărți, ci un instrument de echilibru social, educațional și civic. Atunci când accesul la lectură devine inegal, diferențele dintre comunități se adâncesc.

În lipsa unor politici publice coerente și a unei protejări reale a infrastructurii culturale, lectura riscă să rămână un privilegiu, nu un drept. Miza nu este doar supraviețuirea bibliotecii ca instituție, ci capacitatea societății românești de a forma cetățeni capabili să înțeleagă, să analizeze și să participe activ într-o lume tot mai complexă.