Papaiani face glume pe seama accidentului cerebral

Papaiani face glume pe seama accidentului cerebral

Tristețe printre fanii maestrului Sebastian Papaiani . Actorul de aproape 80 de ani nu pare să-și revină repede după atacul vascular suferit la sfârșitul lunii mai.

Papaiani a fost optimist și le-a scris, după accident, prietenilor virtuali că va ieși foarte repede din spital, spunând că atacul său cerebral a fost „minor”. Mai mult, îndrăgitul actor a găsit puterea să facă și o glumă. „Vă doresc sănătate și ca să vă înveselesc puțin, vă spun că buletinul meu de identitate expiră abia în 2041!”. Presa a descoperit că Papaiani se află încă internat la secția de neurochirurgie, iar starea sa e încă imprevizibilă din cauza complicațiilor apărute.