Pandemia de COVID-19 va fi eradicată complet în 2023. Medicul Adrian Marinescu: „Să sperăm că se va întâmpla cât mai curând”

Pandemia de COVID-19 va fi eradicată complet în 2023. Medicul Adrian Marinescu: „Să sperăm că se va întâmpla cât mai curând” Sursa foto: Dreamstime.com

Medicul Adrian Marinescu a transmis că anul viitor va fi momentul „închiderii” pandemiei de COVID-19, deși asta nu ar trebui să fie o decizie luată la nivel politic, după cum reiterează medicul român.

Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București, a fost prezent miercuri la un workshop ce a avut drept temă COVID-19 și pacienții cronici, un proiect coordonat de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC).

Când se va sfârși pandemia de COVID-19

În acest context, medicul Adrian Marinescu a declarat că încheierea pandemiei nu ar trebui să fie o decizie de natură politică: „Am văzut că a anunțat-o și domnul Biden”, a spus Adrian Marinescu, care a adăugat că este așteptat un anunț în acest caz și „de la instituțiile de tip OMS (Organizația Mondială a Sănătății)”.

Medicul Adrian Marinescu a reiterat și că, de altfel, pandemia de COVID-19 a fost un subiect politizat în exces, directorul Institutului Matei Balș spunând și că speră ca această contagiune să nu mai existe în curând.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Marea problemă pe care am avut-o în pandemie, nu numai în România, este că am politizat orice informație. Din acest lucru ar trebui să învățăm. La Institutul Matei Balș am tratat primul pacient COVID-19 și să sperăm că tot aici se va stinge lumina și se va întâmpla cât mai curând”, a conchis directorul medical al Institutului Matei Balș din București, conform Hotnews.ro.

Conviețuire cu pandemia de COVID-19

Medicul Adrian Marinescu a declarat că virusul COVID-19 suferă mutații continue, însă acestea nu se vor manifesta mai agresiv decât variantele identificate anterior. Am trecut în etapa de conviețuire cu acest virus, a subliniat medicul Adrian Marinescu în luna august.

„Cu mare probabilitate, evoluţia sau ciclul natural pentru virusul SARS-CoV-2 este în ideea de a avea variante virale care nu sunt agresive, dar se transmit cu uşurinţă. Este un lucru care s-a întâmplat şi în cazul altor microorganisme. Putem să ne aducem aminte inclusiv de pandemia legată de gripa spaniolă de acum mai bine de 100 de ani. Virusul suferă mutaţii şi lucrul acesta se întâmplă permanent, cel mai probabil, nu vor fi mai agresive.

S-a trecut la etapa în care convieţuim. Ce înseamnă convieţuire? Înseamnă că putem să avem variaţii importante prin numărul de infecţii. Această convieţuire, dacă ştim cum să o abordăm, va presupune totuşi o normalitate în caz de pandemie. Oamenii îşi vor putea desfăşura activitatea fără restricţii importante. Celelalte patologii vor putea fi abordate la fel de bine. Deci, nu va fi o situaţie similară cu ce am văzut noi în primele valuri din pandemie. Este total diferit”, a explicat directorul medical al Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş din București.