Cea mai mare nefericire a acestui popor este aceea că după 89 nimeni nu s-a opus ”pactului cu Diavolul”. Cei care au avut curaj, - puțini -, au fost striviți în malaxorul distrugerii, bine uns de către actanți.

Văd că mai sunt oameni care cred în succesul conducerea alianței PSD-PNL și în (câțiva dintre actualii politicieni care conduc România. Ce să spun… Singura alianță PSD și PNL a fost alianța U.S.L. Fiindcă acea alianță avea un scop. Anume, eliminarea din conducerea publică - politică și nepolitică a haitelor promovate de Traian Băsescu și de partidul lui. Faptul că acel obiectiv nu a fost atins, practic a condamnat România la eșecul pe care îl trăim azi. O caracatiță care s-a extins, s-a întărit, de la bănoase posturi din administrație, până în Parlamentul European. Cu câteva notabile excepții acești oameni au făcut posibil ca răul pur din acest popor să iasă la suprafață și să se perpetueze în puncte esențiale și să distrugă România. (În timp ce scriu acest text, tocmai se anunță la Tv., faptul că celebrele borduri ale dlui Videanu au reapărut, mai puternice și mai frumoase, și tocmai au ajuns să năpădească și Clujul!). Astăzi, un asemenea obiectiv ar necesita oameni politici pe măsură, ori noi avem acum doar niște forme de viață, conduse de la Bruxelles. Dacă, totuși, o eventuală coaliție ar exista, obiectivul ei ar putea fi sănătatea politică a României. Iar asta se va putea realiza, cred, doar prin ”înlocuirea” pe cale democratică din Parlament a două formațiuni politice care luptă, pe față împotriva României: UDMR și USR. Dacă PMP ar putea renunța la cărătorii de geantă ai sceleratului turnător Băsescu și s-ar transforma într-un partid conservator în adevăratul sens al cuvântului și dacă PNL ar reveni la un naționalism inteligent la liniile Brătienilor, se cheamă că am mai putea spera în ceva. Tristul discurs al lui Rareș Bogdan în Parlamentul European, prin care cerea accederea României în spațiul Schengen, unde, de fapt avem dreptul să fim, nu face altceva decât să sublinieze lașitatea și tăcerea ”liberalilor” români care stârnesc râsul când amintesc de Brătianu… S-a vorbit puțin despre afirmațiile d-lui Mircea Geoană. Din păcate. Oricum, cu actuala clasă politică, nu cred că, și în cazul în care s-ar fi vorbit mult, s-ar fi schimbat ceva. Lucrurile merg oricum spre rău, înainte. Să ne reamintim: ”Domnul Traian Băsescu știe cel mai bine cum s-au fraudat alegerile prezidențiale din 2009. Cum persoane decedate au votat, cum la Paris a fost un vot la 13 secunde, cum s-au tipărit buletine de vot în plus, cum s-au modificat procesele verbale. Domnul Basescu știe mai bine ca oricine toate aceste lucruri, pentru ca așa a castigat al doilea mandat de președinte. Am trimis in 2009 sute de mii de dovezi la CC, fără a fi măcar analizate.” (…) Din experiența mea mai veche... aș reaminti faptul că în 2009 noi am câștigat alegerile prezidențiale dar care au fost denaturate dintr-un pact cu diavolul pe care lideri și instituții l-au făcut și consecințele le vedem și acum”. De ani buni, - probabil încă din anii 90 -,  continuăm să trăim conduși de niște indivizi care au făcut, fac și reînnoiesc în continuare același pact mizerabil cu Diavolul. Persoane din clasa politică și din cea a oamenilor de afaceri - mai în toate cazurile șantajabili - continuă să fure viitorul acestei nații. Nu se va întâmpla nimic, fiindcă suntem, cu toții, prea lași, - cetățeni și instituții -, să ne sacrificăm bruma de comoditate și să acționăm. Cel mai relevant caz îl reprezintă inacțiunea totală a tuturor când dl Eduard Hellwig a denunțat public ca fiind o ilegalitate Protocoalele sinistre SRI-DNA. Peste o țară întreagă, împreună cu cetățenii și instituțiile ei s-a așternut o liniște complice. Și Liniște va rămâne. Mă gândesc, in lipsa oricărei demnități a vreunei acțiuni, că măcar un film-două să se facă în România despre tot acest odios ”pact cu Diavolul” care a sugrumat România. Sper, oare, prea mult? Ar fi prea mult, oare și o mărturie - un film -, ca tot ceeace s-a întâmplat și se întâmplă cu noi, pentru viitorime, în cazul în care această viitorime nu va fi doar o masă amorfă de analfabeți funcționali? Un subiect de film politic ar putea fi, în mod sigur, batjocorirea poporului nostru de acceași actori: Curtea Constituţională a adoptat, în 2 august 2012, hotărârea cu privire la referendumul din 29 iulie 2012. După publicarea hotărârii, în 6 august 2012 a fost emisă o erată, prin care referendumul privind demiterea lui Traian Băsescu a fost invalidat iar  după publicarea hotărârii CCR în Monitorul Oficial, a încetat interimatul lui Crin Antonescu la Cotroceni, iar Traian Băsescu şi-a reluat atribuţiile de preşedinte al României. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, autorul eratei a nesocotit atunci, voința românilor. Eu cred că acest act abominabil în viața unui popor poate fi măcar subiectul unui film. Moartea minunatei Irene Papas m-a făcut să mi doresc să revăd, zilele trecute, ”Z”. Un film dramatic franco-algerian, realizat în 1969 de regizorul Costa-Gavras; adaptarea cinematografică a romanului omonim al lui Vassílis Vassilikós, scris după asasinarea unui deputat grec Grigóris Lambrákis la Salonic în mai 1963. La festivalul filmului de la Cannes din 1969, ”Z” a primit premiul juriului și premiul pentru interpretare masculină (Jean-Louis Trintignant), iar în 1970, Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pentru Algeria și Globul de Aur pentru cel mai bun film străin. Protagoniștii filmului sunt actorii Jean-Louis Trintignant, Yves Montand, Irène Papas și Charles Denner. Dar noi nu mai avem curajul și talentul regizoral pentru un astfel de film. Un singur mare regizor ar putea face asta, dl. Șerban Marinescu, autorul, poate, al celui mai valoros film românesc, - ”Cel mai iubit dintre pământeni”, cu Ștefan Iordache, Dorel Vișan, Gh. Dinică; dar și ”Magnatul”, ori ”Ticăloșii”, toate, beneficiind de arta unor celebrități în ale actoriei. Sigur, azi îi va fi mai greu să găsească actori, printre băieții și fetele care joacă teatru prin cârciumi, ori în reclamele pentru otravă de șoareci - vorba prietenului Mirel Curea… Cu foarte puțin talent (ca și la gazetărie!) nu ți rămâne decât să-ți descoperi calități de protestatar sau lingău… Oricum: dacă Șerban Marinescu ar beneficia de un buget serios, am câștiga și noi un mare premiu pentru un film politic…Din întraga Europă, cu siguranță că noi avem cele mai puternice subiecte. Călcarea în picioare a Drepturilor Omului, distrugerea de destine umane, amanetarea istoriei naționale, trădare, etc… Din păcate noi, românii avem ”interzis” și la filmele istorice. Românii nu mai au voie să-și transpună istoria în filme, fiincă s-ar promova, cumva respectul față de eroi și de ceeace înseamnă dragostea de patrie. Ceeace este periculos. Noroc cu doamna Manuela Cernat, probabil cel mai valoros critic de film pe care îl are azi România, care demontează  mitul potrivit căruia marile filme istorice realizate în comunism ar fi fost folosite pentru cultul personalității lui Ceaușescu. ”În toată acea perioadă au fost realizate doar 20 de filme istorice, - spune d-sa -, propaganda folosind filmele inspirate din actualitate, nu capodopere cum au fost Mihai Viteazu sau Horia. Scenariul filmului Dacii, de exemplu, a fost scris înainte ca Nicolae Ceaușescu să fi ajuns la putere, nici vorbă să fi fost inspirat de discursurile ”tovarășului”. În schimb, dacă sunt criticate filmele ”patriotice”, continuă să fie difuzate la tv filme ”de acțiune” în care torționarii sunt prezentați ca eroi și este glorificată Securitatea, mult după ce adevărul despre mișcarea de rezistență din munți a devenit public. (…) Degradarea cinematografiei românești a început imediat după 1990, spune Manuela Cernat. Unul dintre cei care a dat semnalul, și îmi pare foarte rău să o spun, a fost Petre Roman. În 20 ianuarie 1990, el a avut o întâlnire cu Comitetul Provizoriu al Cinematografiei, din care făceau parte Dan Pița, Stere Gulea, Daneliuc...floarea generației anilor 1970, care avea și o aură de disidență prin cultură sau de rezistență prin cultură. S-a întâlnit cu ei în 20 ianuarie 1990. Eugenia Vodă a asistat la convorbire și a transcris-o a doua zi în România Literară. Este un document cel din care citez acum că a spus atunci Petre Roman la acea întâlnire: „Cinematografia română trebuie făcută țăndări, dar în așa fel încât aceste țăndări să nu mai poată fi reasamblate vreodată! (…) Titus Popovici și Sergiu Nicolaescu au făcut acel, zic eu, magnific Mihai Viteazul, care în continuare este ținta atâtor atacuri, spune Manuela Cernat. ”Este inexplicabil și mai ales s-a creat această falsă narațiune, ca să folosesc un termen la modă, că filmele istorice transpuneau, de fapt, cuvântările lui Ceaușescu. Este aberant. De pildă, Dacii a intrat în producție – deci scenariul exista – înainte ca Ceaușescu să preia conducerea PCR. Ce ar spune astăzi englezii dacă un critic de film s-ar apuca să spună că o monografie filmică dedicată Elisabetei din timpul lui Shakespeare este, de fapt, un omagiu adus Elisabetei a II-a?” Sunt sigur că britanicii vor produce enorm de multe filme, artistice și documentare despre recent decedata Regină Elisabeta. Nu trebuie decât să urmăriți pe canalul tv ”History” puzderia de filme istorice doar în decursul unei săptămâni. Iar despre Regele Mihai,  să nu vă imaginați că documentarul prezentat pe acest canal a fost realizat de vreo casă de filme românească, ci de BBC… Acum, se vede, România nu mai are voie să-și transpună în film, nici nenorocirile, nici pe marii trădători și legăturile lor cu Diavolul. ”Se sparie gândul” numai la ideea că cineva ar putea face azi un film istoric despre eroul național Avram Iancu. Motivul îl surprinde excelent, dl. Ion Cristoiu, într-un podcast al Evz, în dialog cu Ionuț Cristache ”… Avram Iancu a fost tras pe sfoară de Împărat. El avea un ”parteneriat strategic” cu austriecii, pentru că împăratul austriac era deranjat de unguri și atunci l-a manipulat, i-a promis și acesta s-a încăierat cu ungurii. Când a rezolvat problema cu ungurii, Împăratul i-a dat cu flit. De aici poți să tragi concluzia că: «Parteneriate strategice, prietenii…  la un moment dat te pot părăsi. Ca apoi să moară în mizerie… Ori era ”Crăișorul munților” atunci, ori nu mai era?” Orice regizor român s-ar încumeta azi la un film despre Avram Iancu, chiar dacă poporul Român sărbătorește 150 de ani de la moartea lui ar fi automat taxat că este antieuropean, că nu crede în ”valorile euroatlantice” și, bineînțeles e plătit de propaganda lui Putin.