O femeie numită „Pacienta Su” ar putea fi pacientul „0”, de la care a pornit pandemia de COVID-19. Aceasta locuia în apropierea laboratorului de la Wuhan, asociat cu răspândirea coronavirusului.
Informația a fost prezentată de o echipă independentă de detectivi - Twitter DRASTIC (Decentralized Radical Autonomous Search Team Investigating COVID-19) care investighează originile pandemiei de COVID-19, după cum relatează The Mirror.
Gilles Demaneuf, un cercetător în domeniul datelor statistice din Noua Zeelandă, colaborator al echipei de investigaţii DRASTIC, spune că a mers pe urmele unei femei de 61 de ani care s-a îmbolnăvit în noiembrie 2019. El a descoperit că acest pacient, „0”, locuieşte la circa cinci kilometri de Institutul de la Wuhan. „Pacienta Su” a fost dusă la spitalul Rongjun din Wuhan, aflat în apropierea locuinţei sale, cu simptome similare COVID-19.
„Am reuşit să identificăm numele, vârsta şi adresa unui caz suspect de îmbolnăvire foarte timpurie, cu o lună mai devreme decât primul caz de infecţie raportat oficial. Locuinţa ei se află lângă o staţie de metrou şi e destul de aproape de un spital al armatei unde au fost trataţi primii pacienţi”, a declarat Demaneuf pentru Daily Mail.
Primul caz oficial a fost raportat pe 8 decembrie 2019, conform datelor prezentate de OMS.
Publicaţia britanică a dezvăluit că datele personale ale „Pacientei Su” au fost făcute publice dintr-o greşeală a unui oficial chinez. Acesta ar fi transmis o captură de ecran cu adresa femeii unui jurnal medical chinez. Adresa, strada Zhuodaoquan, se află în apropierea unor laboratoare de testare centrale din Wuhan, dar şi a unei reţele de metrou despre care se spune că ar fi avut un rol important în răspândirea virusului, începând din decembrie 2019.
Ancheta cu privire la apariția virusului SARS-CoV-2
Noile informații au apărut în spațiul public în contextul în care Statele Unite și Marea Britanie cercetează originea virusului SARS-CoV-2. Un raport al serviciilor de informații americane, la care fac referire mai multe publicații, arată că trei cercetători de la Institutul de Virusologie din Wuhan s-ar fi prezentat la spital, încă din decembrie 2019, cu simptome specifice COVID-19, dar și gripei sezoniere.
Mai mulţi oameni de ştiinţă au solicitat examinarea unor ipoteze privind un posibil accident de laborator în urma căruia virusul să fi fost eliberat în populație. Alții susțin că există dovezi potrivit cărora SARS-CoV-2 ar fi fost produs în laborator, de unde s-ar fi răspândit în rândul oamenilor, provocând pandemia, Ulterior, susținătorii acestei ipoteze spun că oamenii de știință chinezi i-au modificat structura genetică pentru a-şi acoperi urmele.
Cazul minerilor bolnavi din 2012
Firul pe care merg acei cercetători care iau în serios teoria scăpării virsului din laborator este legat de îmbolnăvirea unor mineri, în 2012. De la aceștia ar fi fost prelevate probe ale unui coronavirus cu similaritate genetică mare cu SARS-CoV-2, care a provocat epidemia la Wuhan. Mostrele au fost analizate la Institutul de Virusologie din Wuhan, iar informații au apărut și într-o teză de doctorat.
Teoria scăpării virusului din laborator a prins contur pe fondul lipsei de transparenţă a Chinei privind începuturile pandemiei
Pe de altă parte, ancheta OMS de la Wuhan a stabilit că, cel mai probabil, virusul a fost transmis de la un animal gazdă la oameni.
Ce este grupul DRASTIC
DRASTIC a fost creat de utlizatorul Twitter @BillyBostickson şi are 28 de membri, dintre care jumătate sunt anonimi din motive de siguranţă profesională.
Poza de profil a lui Bostickson este a unei maimuţe cu un ochi tăiat. El explică imaginea prin faptul că a trebuit să-şi ascundă identitatea reală din motive profesionale într-o ţară cu „legislaţie împotriva subversiunii de stat”.
Membrii grupului se contrează adesea pe Twitter cu virusologi reputaţi şi mulţi dintre ei au fost blocaţi de cercetătorii care susţin originea naturală a virusului.