SUA solicită OMS o „fază a II-a a anchetei privind originea pandemiei. Care sunt acum teoriile

SUA solicită OMS o „fază a II-a a anchetei privind originea pandemiei. Care sunt acum teoriile

Autoritățile Statelor Unite au solicitat Organizaţiei Mondială a Sănătăţii (OMS) să efectueze o nouă fază a anchetei privind originea pandemiei covid-19 şi să se asigure că experţi independenţi primesc un acces complet la date şi eşantioane din China.

În martie, OMS s-a plâns, la publicarea raportului acestei anchete, de restricţii impuse de China şi de faptul că aceasta nu i-a comunicat date. O echipă de experţi OMS a efectuat, la începutul anului, o vizită la Wuhan, în cadrul acestei anchete.

Varianta transmiterii coronavirusului de la liliac la om este o ipoteză „puțin probabilă”

Aceștia au conchis, în acest raport, că noul coronavirus SARS-CoV-2 pare să fi fost transmis de la liliac la om, prin intermediul altui animal, şi că apariţia SARS-CoV-2 printr-un incident de laborator este o ipoteză „foarte puţin probabilă”.

Preşedintele american Joe Biden a ordonat miercuri spionajului american să întocmească un nou raport privind originea covid-19, prin examinarea a două teorii, şi anume fie a unei apariţii naturale, printr-un contact între om şi un animal care purta virusul, fie a unui eventual accident de laborator la Wuhan, un oraş în centrul Chinei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Misiunea Statelor Unite la ONU la Geneva - care consideră „insuficientă şi puţin concludentă” ancheta iniţială a OMS - a îndemnat joi la deschiderea unei noi anchete transparente, care să aibă la bază probe, inclusiv noi lucrări în China.

„Este critic ca China să le furnizeze unor experţi independenţi un acces la date şi eşantioane complete şi originale, cu scopul de a se înţelege sursa virusului şi primele stadii ale epidemiei”, subliniază într-un comunicat ambasada americană.

China şi-a exprimat ulterior, printr-un reprezentant de la Ambasada chineză în Statele Unite, susţinerea faţă de un ”studiu complet al tuturor primelor cazuri de covid-19 înregistrate în lume şi o anchetă minuţioasă a aunumitor baze şi laboratoare biologice secrete din întreaga lume”.

Ambasadorul Marii Britanii la ONU la Geneva, Simon Manley, subliniază, într-un comunicat, că „faza 1 a anchetei OMS cu privire la originea covid-19 a fost considerată întotdeauna începutul şi nu sfârşitul procesului”. Reprezentantul Londrei îndeamnă la o ”fază 2” transparentă a anchetei.

Problema originii pandemiei covid-19 a alimentat tensiuni între Washington şi Beijing. Statele Unite reproşează Chinei o lipsă de transparenţă, în timp ce Beijingul susţine că sursa noului coronavirus se află în afara teritoriului chinez, scrie news.ro.

Ce spun serviciile americane

Serviciile americane spun că există două teorii cu privire la originea covid-19

Direcţia Naţională americană de Informaţii (DNI) a anunţat joi că agenţiile americane dispun de două teorii cu privire la originea covid-19. Două agenţii americane de informaţii privileagiază teza unei apariţii naturale a bolii, printr-un contact între om şi animale care purtau virusul SARS-CoV-2.

Însă altă agenţie americană de informaţii apără ipoteza unui posibil accident de laborator.

„Comunitatea (serviciilor americane de) informaţii nu ştie exact unde, când şi nici cum s-a transmis iniţial virusul (care cauzează boala) covid-19, însă ea s-a adunat în jurul a două scenarii posibile”, a anunţat Biroul directorului serviciilor naţionale americane de informaţii (ODNI). Majoritatea agenţiilor consideră că nu există „informaţii suficiente pentru a estima că una este mai probabilă ca alta”, subliniază ODNI.

Preşedintele american Joe Biden a cerut miercuri spionajului american să-i prezinte în termen de 90 de zile un raport cu privire la originea pandemiei.