Iată câteva din destăinuirile celor doi, publicate de Ion Tic în Ilustrațiunea Română din 31 octombrie 1934:

-Nevastă-mea, spuse Ivan Inochentistul – v-ar putea povesti și mai multe de vreme ce a fost chiar în mănăstirea de unde a pornit inochentismul.

-Ai fost la mănăstirea Balta, în Ucraina?

-Da de acolo am și crucea de la gât. Am fost de mult, de când moldovenii mergeau cu miile la blagoslovenia Sfântului Inochentie…

-Desigur mai ești și astăzi inochentistă…

-Păzească Dumnezeu… Am păcătuit și mai greu crezând că în mijlocul sectanților mă voi mântui de păcate.

N-aș mai vrea în viața mea să mai aud de așa ceva. Numai la gândul că am fost cândva inochentistă, că am pângărit credința strămoșilor mei moldoveni, mă cutremur…

-Totuși, ce te-a îndemnat să urmezi tagma blestemată?

-Prostia noastră, domnule. Mergeam ca oile, mânate de Necuratul. Sate întregi mergeau la mănăstirea „moldovenilor” , unde „Sfântul” – și el moldovan – făcea felurite minuni…

Era atâta de norod încât așteptai cu lunile până să-ți vină rândul să te apropii.

-Și ce minuni săvârșea?

-Vindeca bolnavi, mântuia păcătoși și ne spunea, fiecăruia în parte, păcatele…

-Și d-tale ți-a spus?

-Mi-a spus. Păcătuisem înainte de măritiș și…

-Dar în peșterile de la noi ai fost?

Femeia aplecă ochii rușinată, apoi, după câteva clipe de ezitare, răspunse:

-Am fost. Dar mi-i groază să-mi mai aduc aminte… Eram oarbă și Dumnezeul părinților mei îmi luase mințile. Altfel nu pot tălmăci rătăcirea mea de atunci…

-Te-aș ruga să-mi spui dacă la „slujbele” din subterane inochentiștii beau vin, rachiu..

Femeia zâmbi cu înțeles. Apoi:

-Și încă cât! În toate peșterile poliția și jandarmii au găsit butoaie cu vin și rachiu. Într-o peșteră se găsesc din belșug două lucruri: vin și tămâie.

-Dar tămâie pentru ce?

-Pentru că oamenii amețiți de băutură, în fumul gros de tămâie, nu se mai văd unii pe alții…

Păcatele trupești se săvârșeșc deavalma, fiecare fiind transportat cu mintea într-o altă lume… De aceea în toate hrubele veți găsi fum gros de tămâie…

-Și orice inochentist participă la asemenea blestemății?

-Nu. Numai cei „încercați”, în care „Șeful” are toată încrederea. În special „surorile novice”, care pot primejdui ascunzătoarea, și cei „slabi de înger”, care n-au încă destulă tărie inochentistă, așteaptă în „casele de rugăciuni” din locuințele diferiților săteni…

Femeia ne povesti apoi câteva din păcatele „rituale”, îndeajuns de scandaloase – unele aproape de necrezut.

-Și, totuși, continua femeia, toate acestea sunt adevăruri crude. Dacă basarabenii noștri le-ar cunoaște în toată goliciunea, multe suflete ar putea fi salvate de la pierirea sigură…

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric