Hrăniţi-vă bine dimineaţa, nu mâncaţi dulciuri pe stomacul gol, mestecaţi încet mâncarea şi spălaţi-vă pe dinţi după fiecare masă.
Nu este chiar atât de greu să vă menţineţi greutatea, dacă ştiţi reguli de bază din nutriţie. Medicul Alina Jiletcovici vă învaţă să mâncaţi puţin, să mestecaţi bine, să fiţi cumpătaţi şi să asociaţi corect alimentele, precum şi alte trucuri pe care doar nutriţioniştii le ştiu. Fibrele „uşoare“ din dovlecei şi din banane sunt, de exemplu, un excelent antidot contra foamei. 1. Mâncaţi consistent la micul dejun Dacă mâncaţi bine la micul dejun şi luaţi celelalte mese regulat, veţi menţine hormonii care provoacă foame în limite normale. „Cei care nu se hrănesc dimineaţa îşi dereglează mecanismele foamei. Vor mânca mai mult spre seară şi chiar noaptea şi se vor îngrăşa“, avertizează medicul Alina Jiletcovici, diabetolog şi nutriţionist la Cabinetul „Moşilor“ din Bucureşti. 2. Mestecaţi bine Atunci când mâncaţi încet şi mestecaţi bine, se instalează mai uşor senzaţia de saţietate. Creierului îi ia ceva timp să realizeze că stomacul este plin, de aceea este important să mâncaţi încet. 3. Umpleţi stomacul cu fibre Mâncărurile nerafinate, în special cele bogate în fibre, acţionează asupra hormonilor care creeează senzaţia de foame şi o înlătură. Avantajul fibrelor este că aduc repede senzaţia de saţietate şi nu îngraşă. „Vă recomand în special legumele. Ele «destind» stomacul şi satură repede“, completează medicul Alina Jiletcovici. Dacă sunteţi mai sensibili şi aveţi probleme cu intestinele, orientaţi-vă către legumele şi fructele care conţin fibre mai fine. „Cei care au afecţiuni ale colonului sau cu stomacul pot consuma, de exemplu, dovlecei şi banane. Sunt mai uşor de tolerat“, explică medicul nutriţionist. 4. Spălaţi-vă pe dinţi după fiecare masă După ce vă ridicaţi de la masă, este bine să vă spălaţi pe dinţi. Pe lângă faptul că veţi avea o dantură sănătoasă, aromele plăcute pe care le lasă pasta de dinţi vă pot motiva să nu mâncaţi la scurt timp după ce aţi luat masa. 5. Renunţaţi la zaharurile concentrate Când vă este foame, nu potoliţi această senzaţie cu o bucăţică de ciocolată, prăjituri, napolitane. „Stimulează secreţia de insulină şi apetitul. Mai bine mâncaţi o felie de pâine“, sugerează medicul Alina Jiletcovici. Cerealele, care sunt cât de cât dulci, vă ajută să vă stabilizaţi valorile glicemiei, iar fibrele pe care le conţin - să vă controlaţi saţietatea. 6. Învăţaţi să combinaţi alimentele Carnea, ouăle sunt produse bogate în proteine, care induc rapid senzaţia de saţietate. Ca să nu vă îngrăşaţi, este bine să le asociaţi cu „ceva“, de exemplu cu pâine. „Nu este bine să mâncaţi «gol». Brânza se asociază cu pâine, laptele cu mămăligă, carnea cu salată, oule cu pâinea“, exemplifică medicul Alina Jiletcovici. 7. Hrăniţi-vă variat Ar fi greu să vă adaptaţi unei diete foarte restrictive. Mâncaţi din cât mai multe categorii de alimente, în porţii cât mai mici. Puneţi accentul pe fructe, legume, carne slabă. 8. Controlaţi-vă porţiile Nu trebuie să deveniţi obsedat de cât mâncaţi, dar nici să exageraţi. Fiţi moderaţi şi veţi rezolva problemele cu greutate. Porţiile mici înseamnă mai puţine calorii, deci mai puţine grăsimi asimilate. Ca să slăbiţi cam jumătate de kilogram pe zi, trebuie să consumaţi cu 500 calorii mai puţin decât în mod obişnuit. 9. Evitaţi grăsimile Grăsimea este de două ori mai densă decât proteinele şi carbohidraţii. De aceea trebuie să renunţaţi la mâncărurile grase (prăjeli, preparate din carne tocată).