Sursă foto: Pixabay.com
După coafor, următoarea stație din seria „unde ți se iau banii pe tăcute" e salonul de manichiură, pedichiură și cosmetică. Aici problema nu e doar financiară — ci, adesea, una de sănătate.
Iată păcălelile care se repetă cel mai des:
1. Instrumentarul „dezinfectat" la repezeală
Este cea mai gravă dintre probleme. ANPC a verificat peste 500 de saloane și a aplicat 306 amenzi, în valoare de peste 1,22 milioane de lei, plus 283 de avertismente.
Într-un control anterior, din 688 de operatori controlați, 645 aveau nereguli — de la instrumentar nesterilizat la produse expirate.
Dacă nu vezi sterilizatorul sau punga sigilată desfăcută în fața ta, cere-o. Nu e o impolitețe, e un drept.
2. Prețul „de la”, care nu mai e prețul final
„Manichiură cu gel de la 70 de lei" — iar la final plătești 150, pentru că unghiile erau lungi, s-a pus și „întăritor", și un design.
Aceeași schemă ca la coafor: cere estimarea fermă înainte de prima pilă, ca să nu ai surprize neplăcute.
3. Pachetul care îți vinde ce nu ai cerut
„Dacă faci și pedichiură acum, îți dau reducere." E un upsell clasic, nu o favoare.
Reducerea e calculată ca să te coste mai mult decât ai fi plătit pentru un singur serviciu.

Salon/ Sursa foto Pixabay
4. Igiena cosmetică — cel mai sensibil capitol
La tratamente faciale, epilare sau micropigmentare, aceleași reguli: produse expirate sau contrafăcute, ace reutilizate, aparatură neigienizată.
Riscul de infecții ale pielii și de transmitere a unor boli e real, nu teoretic.
5. „Specialistul” fără instruire
Mulți tehnicieni din domeniul cosmeticii lucrează fără certificare. Întreabă de calificări — un salon serios nu se supără.
6. Programările care te obligă
Garanția că „dacă nu vii, pierzi banii” sau avansul nerambursabil sunt clauze pe care le accepți fără să le citești. De fapt, este un abuz al profesionistului asupra consumetorului.
Ce poți să faci: cere confirmarea sterilizării, preț ferm înainte, refuză pachetele necerute, verifică ANPC dacă ceva e în neregulă. Un preț mic nu merită un scalp infectat.