Un caz al apariției unui OZN pe teritoriul României a fost ținut sub tăcere mult timp, iar cei trei piloți sunt convinși că au avut de-a face cu un obiect bizar.
Subiectul existenței OZN-urilor a fost și mai aprig discutat în ultima perioadă. Despre apariția obiectelor zburătoare neidentificate s-a vorbit la nivel oficial. Inclusiv Barack Obama, fost președinte al Americii a recunoscut că știe mai multe decât poate să spună, pe această temă. Detalii despre aparițiile misterioase vor fi publicate într-un raport al Pentagonului.
În România, Marcel Smoleanu, un fost pilot de elicopter, a văzut un OZN în anul 1992. S-a întâmplat în timpul unui zbor de antrenament, efectuat de Smoleanu alături de colegii săi de la unitatea de aviație Boboc, din județul Buzău. Ei au observat o sferă roșie, care lumina foarte puternic.
OZN văzut aproape de E85, între Urziceni și Buzău
Trei elicoptere plecaseră de pe aerodromul de la Boboc. Zborul se desfășura paralel cu drumul E85, pe direcția Buzău - Urziceni. „Era ora 23. Fiecare era cu gândurile lui, mai ales că prinsesem şi o muzică liniştitoare la radio. Zburam la o sută de metri de sol şi vedeam Urziceniul, luminat. La un moment dat, brusc, în partea stângă s-a aprins o sferă mare, roşiatică, incandescentă.
„Am estimat-o ca având diametrul de două ori mai mare decât lungimea elicopterului. Deci, vreo 20 de metri. Mai târziu, colegul Doru Drăgoi, care era în punctul de comandă şi ne-a văzut pe tubul de la radiolocator, a spus că dimensiunea punctului nu a fost dublu, ci mult mai mare.
Iar apropierea, o estimam cam la un kilometru dar şi în aces caz de la radiolocator am aflat că eram mult mai aproape şi era să ne ciocnim. Între timp, i-am întrebat pe cei din spate, aţi văzut ce am văzut şi eu? Au zis da, dar cu o voce din care mi-am dat seama că erau şi ei marcaţi de ce vedeau”, a povestit Marcel Smoleanu, conform adevarul.ro.
Deci şi oprirea s-a făcut brusc, sfidând legile fizicii
La un moment dat, obiectul zburător s-a făcut nevăzut cu o viteză imposibil de atins pentru orice aparat de pe pământ. Avea la început viteză mică, 150 de kilometri pe oră. Apoi, a dispărut de lângă noi cu o viteză uluitoare, accelerată de la început. Niciun vehicul de pe pământ nu poate să accelereze în asemenea fel. MIG-ului 21 îi trebuie secunde ca să ajungă la viteză supersonică.
Când ne-a tăiat calea, s-a oprit exact pe direcţia noastră. Deci şi oprirea s-a făcut brusc, sfidând legile fizicii. Abia atunci am simţit frica. Am redus viteza până la zero, dar am făcut şi viraj la stânga, ca să ieşim din axul de zbor. În momentul în care am făcut această evoluţie şi ne-am stabilizat în zbor orizontal sfera s-a stins brusc.”
Ordinul a fost: „Nu ați văzut nimic”
Ordinul primit de piloți a fost clar: batista pe țambal. „A doua zi dimineaţă, ofiţerul de la poartă ne-a spus să mergem direct la comandant în birou. Acolo, generalul Alexandru m-a luat pe mine primul: ia spune, ce aţi văzut azi-noapte? Am povestit dar nici nu m-a lăsat să termin, s-a ridicat de pe scaun şi a zis: nu aţi văzut nimic.
În a treia zi a venit un maior de la comandamentul aviaţiei şi i-a cerut lui Drăgoi înregistrările radio. Le păstrase pentru că erau interesante. Maiorul le-a luat şi a spus că din acest moment raportaţi direct la sectorul zbor al comandamentului aviaţiei, pentru că ne-au înnebunit ăştia cu simulatoarele lor. Probabil că aceste fenomene erau multe”, a mai afirmat Smoleanu pentru sursa citată.