Misterele din spatele OZN-urilor. Dezvăluiri făcute la postul american CBS

Misterele din spatele OZN-urilor. Dezvăluiri făcute la postul american CBSSursa: Arhiva EVZ

Emisiunea de la CBS de duminică seara a făcut lumină în cazul obiectelor observate pe cer în Massachusetts.

După mulți ani în care Pentagonul a negat aceste obiecte neidentificate, în cele din urmă, informațiile au început să apară. 

Planul emisiunii 

Whitaker, prezentatorul emisiunii de la CBS, a intervievat foști piloți militari și oficial ai serviciilor de informații, care și-au exprimat îngrijorarea privind potențialele amenințări pe care aceste obiecte le aduc la adresa securității naționale spațiului aerian al Statelor Unite. Un fost pilot al marinei militare a declarat că a văzut OZN-uri „în fiecare zi, timp de câțiva ani”.

Existența acestor obiecte reprezintă un motiv de îngrijorare pentru Comitetul de Informații al Senatului Statelor Unite. Aceștia au cerut directorului serviciilor și secretarului apărării, un raport prin care să ofere mai multe detalii în legătură cu această situație.

Amintirea unui veteran

Luiz Elizondo și-a petrecut 20 de ani din viață conducând operațiuni de informații militare. A fost în Afganistan, Orientul Mijlociu și Guantanamo. El nu a considerat niciodată OZN-urile ca fiind ceva viabil până în 2008. În acel an, i s-a cerut să se alăture Programului Avansat de Identificare a Amenințărilor Aerospațiale (AATIP) a Pentagonului.

A declarat că scopul AATIP a fost unul destul de simplu. De a aduna și analiza informații care implică obiectele aeriene neidentificate, cunoscute sub numele de OZN. „ Noi le numim UAP”.

Elizondo a oferit câteva informații primite din partea echipe de investigații.  „Nu tragem concluzii rapide.”, a declarat Elizondo. „Reprezintă cumva o tehnologie nouă pe care a dezvoltat-o China? Este cumva un dispozitiv care efectuează recunoașteri? În momentul în care epuizezi toate aceste întrebări și rămâne doar prezența acestui obiect în spațiul nostru aerian, devine atât convingător, cât și problematic. "

Rapoartele OZN

În ultimii 15 ani au existat mai mult de 5.500 de rapoarte despre OZN-uri făcute către Centrul Național de Raportare OZN. În interviul oferit, Luiz Elizondo a explicat că cu toate că unele dispozitive pot fi ușor de explicat, altele creează probleme.

În acest an, au fost prezentate 15 rapoarte OZN în Massachusetts, câteva titluri ale acestora fiind:

- un obiect silențios care zboară la o înălțime destul de joasă, timp de cinci minute, pe 16 martie în Hyannis

- o sferă care planează lângă farul din Gloucester Harbor pe 29 martie

- o lumină puternică peste Danvers pe 27 februarie

 

Martorii

Unul dintre cei care au investigat apariția acestor obiecte neidentificate este David Farvor. Acesta era plecat într-o misiune de antrenament în California, în 2004, unde a observat un obiect foarte lung care zbura în spațiul aerian, cu o viteză incredibil de mare. David menționase că nu a văzut niciodată ceva asemănător în cei 20 de ani în care a efectuat zboruri. A încercat să se apropie de acest obiect suspect, însă, de fiecare dată când ajungea în fața lui, dispărea.

Kenneth Arnold este alt martor al acestor obiecte misterioase. Acesta pilota un avion mic atunci când a văzut nouă obiecte, în formă de semilună, care aveau o viteză foarte mare și care se apropiau foarte rapid. Chiar dacă aceste obiecte nu aveau forma unei farfurii, expresia folosită este de  „farfurii zburătoare”, conform whatstrending.com.

 

Ne puteți urmări și pe Google News