Otrăvuri în sticlele de bere și vin! Pot duce la intoxicații grave. Descoperire de ultima oră

Otrăvuri în sticlele de bere și vin! Pot duce la intoxicații grave. Descoperire de ultima oră

Un studiu efectuat de cercetătorii de la de la Universitatea din Plymouth a scos la iveală informații grave, ascunse de producătorii de sticle în care se îmbuteliază berea sau vinul.

Astfel, spun cercetătorii în compoziția sticlelor de bere sau vin au fost descoperite substanțe grele, precum plumbul sau cadmiul, care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor.

Studiul a mai scos la iveală că în cazul decorațiunilor de pe sticlele de bere sau de vin, prezenta metalelor grele este și mai mare, chiar și de 1.000 de ori mai mare decât limita maximă admisă.

Otrăvuri periculoase în sticle

Cercetătorii susțin că în cazul plumbului au fost descoperite concentrații de 80.000 de părți per milion, în condițiile în care legislația admite maxim 90 de părți pet milion.

Studiul a fost realizat de doctorul Andrew Turner, profesor de Geochimie Acvatică și Știința Poluării la Universitatea din Plymouth, Anglia. Acesta a demonstrat în mai multe rânduri că vopseaua sau smalțul de pe o mare varietate de articole - inclusiv echipamente de joacă, jucării second-hand și pahare de băut - pot prezenta niveluri de substanțe toxice care pot fi dăunătoare sănătății umane.

„A fost întotdeauna o surpriză să vedem niveluri atât de ridicate de elemente toxice în produsele pe care le folosim zilnic. Acesta este doar un alt exemplu în acest sens și dovezi suplimentare ale utilizării inutile a elementelor dăunătoare acolo unde există alternative disponibile. Potențialul acestor substanțe de a se scurge în alte articole în timpul procesului de reciclare este un motiv evident și suplimentar de îngrijorare!", a spus profesorul.

Urme de plumb peste tot

Cercetătorii au mers până acolo încât au studiat dacă plumbul sau cadmiul din decorațiunile de pe sticlele de bere, vin sau alcool, poate ajunge pe sol sau pe mâinile consumatorului. Astfel, ei au simulat o ploaie torențială într-un depozit de sticlă reciclată, iar mai apoi au descoperit pe sol o cantitate de plumb, semnificativă, care s-a ”dizolvat” de pe sticlă la contactul cu apa.

Din 89 de sticle, 76 au prezentat urme de plumb și 55 urme de cadmiu. Cromul a fost detectat în toate sticlele verzi, dar doar în 40% din cele închise la culoare și în niciuna transparentă.

„Guvernele din întreaga lume au o legislație clară în vigoare pentru a restricționa utilizarea substanțelor nocive asupra produselor de consum obișnuite. Dar când am contactat furnizorii, mulți dintre ei au spus că sticlele pe care le folosesc sunt importate sau fabricate într-o altă țară decât aceea în care este produsă băutura”, a mai spus profesorul Turner.

Plumbul este un toxic care ȋn mod teoretic poate afecta orice sistem şi organ din corpul uman. Efectele plumbului asupra organelor şi sistemelor organismului au fost intens studiate de­a lungul timpului, astfel că în prezent sunt recunoscute efectele sale asupra sistemului nervos, cardiovascular, renal, reproducător. Efectele asupra aparatului digestiv au fost sistematizate în sindromul digestiv, cu manifestări cronice sau cronice acutizate de tipul colicii saturnine.

Ne puteți urmări și pe Google News