În ultima săptămână, în ajunul summitului G7 din Franța, s-au consumat întâlnirile ultimei șanse între premierul britanic Boris Johnson și Președintele Franței, Francois Macron, Cancelarul german, Angela Merkel și, chiar în marja summitului, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk. Pentru liderii europeni, a fost o nouă dovadă a lipsei de substanță din gândirea politică britanică în legătură cu Brexitul. Astfel că UE a trecut de la perspectiva coșmarului hard Brexit, anunțat de preluarea frâielor din Downing Street 10 de către liderul campaniei pentru ieșirea din UE, la exasperarea generală în fața premierului care nu știe ce vrea.

Concluzia acestor runde de discuții este că Marea Britanie nu are nimic nou de pus pe masa negocierilor cu UE. Boris Johnson vine doar cu o abordare distinctă și mai abruptă, dar care și-a epuizat forța până la aceste întâlniri, încă din primele zile ale preluării mandatului, din cauza unei majorități de coaliție cu loialiștii nord-irlandezi în care are doar un vot și a unui număr de parlamentari conservatori pro-europeni - dar mai ales anti-hard Brexit - gata să voteze o moțiune de cenzură pentru a-l opri pe Boris Johnson.

Uniunea Europeană și-a pregătit programele pentru varianta hard-Brexit - pe care nu și-o dorește dar care se dovedește, potrivit dosarelor și evaluărilor oficiale britanice ieșite în presă, mai păguboasă pentru Marea Britanie decât pentru statele de pe continent – și nu e dispusă să cedeze la presiuni. Chiar și recursul la amenințarea că, fără acord, cetățenii europeni rămân fără statut în Regat sau că Marea Britanie nu-și mai asumă plata părții de buget european la care s-a angajat deja pare o copilărie, denunțată deja de către UE și de către președintele Macron prin prisma recursului la principiul respectării acordurilor internaționale, dincolo de apartenența sau nu la UE.

Mai mult, ultimele întâlniri au demonstrat mai degrabă că liderii europeni sunt exasperați de lipsa de soluții și propuneri a Londrei, în varianta guvernului Boris Johnson, sentiment care a luat loc pe deplin spectrului coșmarului hard Brexit.

Devine periculoasă pentru Londra astăzi imaginea premierului care nu știe ce vrea și nu are nici o idee de soluție, doar își dorește cedări unilaterale europene, vehiculând doar dorințe fantasmagorice și fără bază juridică solidă, în timp ce-și dorește, probabil, ca cineva să-l oprească din drumul spre Brexit, doar ca blocarea ieșirii Marii Britanii din UE să se datoreze altora.

Liderul opoziției laburiste, Jeremy Corbyn, a convocat și conferit deja cu toate partidele de opoziție pentru a stopa hard Brexitul legat direct de numele actualului premier Boris Johnson: o moțiune de neîncredere care să blocheze acțiunea Guvernului britanic, o numire a unui guvern interimar pe care să-l conducă până la convocarea alegerilor anticipate și o lege care să blocheze șansa hard Brexitului, a ieșirii fără acord, dar și prelungirea termenului de 31 octombrie pentru Brexit. Și cu anunțul unui nou referendum în care să se pună problema rămânerii în UE. Acesta ar fi programul cu care dorește Corbyn instalarea guvernului interimar de gestionare a alegerilor.

Situația Brexitului e aceeași și coordonatele nu s-au schimbat de la Acordul pentru Brexit negociat de Theresa May: Marea Britanie e prinsă între dorința manifestată prin referendum acum mai bine de 3 ani pentru a ieși din UE și condiționarea acordului de pace în Irlanda de Nord din 1998 care presupune ca între cele două Irlande - Republica Irlanda ce rămâne membru în UE și după Brexit și Irlanda de Nord, parte a Regatului britanic - să nu existe frontieră. Deci ieșirea din UE contra pace. Apoi dilemele se complică și mai mult: potrivit dorințelor Marii Britanii, Londra vrea să-și poată negocia singură tratatele și să nu fie constrânsă de regulile liberei circulații și a pieței unice, dar să beneficieze, dacă se poate, de toate avantajele și accesul la aceasta.

Reacțiile au fost cvasi-unanime: mai întâi, toți liderii europeni au spus că sunt gata să analizeze orice soluție rezonabilă, realistă și constructivă. Dar Emmanuel Macron a spus că nu se poate fără back-stop în Acord, toți liderii UE au susținut că se poate negocia Declarația Politică, nu și Acordul de ieșire din UE, iar Michel Barnier, negociatorul șef pentru Brexit, a adăugat că așteaptă orice idee bună, novatoare, ingenioasă, dar că toate variantele au fost explorate deja de către UE și Marea Britanie în procesul de negociere și nu există nici o altă soluție. Iar doamna Merkel a cerut ca, dacă există o soluție a Comitetului Britanic pentru Acorduri Alternative să fie prezentată în 30 de zile.

În plus, Cancelarul german a propus ca Declarația Politică – care arată relația UE cu Marea Britanie după Brexit – să fie modificată în așa fel încât să nu mai fie relevantă condiția de backstop din Acordul de ieșire: Marea Britanie să rămână în Uniunea Vamală și Irlanda de Nord să rămână în Piața Comună, respectând și regulile competiției.

Boris Johnson a avut un argument real credibil: back-stopul păstrează Marea Britanie în Uniunea Vamală, iar aceasta e o constrângere clară asupra Regatului. Însă ea vine ca efect al faptului că Republica Irlanda rămâne parte a Uniunii Europene, iar UE trebuie săși mențină integritatea pieței sale unice. Apoi acordul de pace inter-irlandez condiționează absența frontierei pe insulă, deci ar impune Irlandei de Nord să rămână în Piața Unică și să respecte regulile competiției europene actuale și viitoare. Și aici, condiționarea vine de la procesul de pace din Irlanda de Nord, care a folosit în soluția găsită prezența ambelor state, Marea Britanie și Republica Irlanda, în Uniunea Europeană. Deci s-a folosit de acest statut, la care azi Londra vrea să renunțe. Acestea nu sunt condiționări europene.

De altfel, Boris Johnson a încercat să exporte și responsabilitatea hard Brexitului, și constrângerile sale în direcția Dublinului, pe seama Irlandei, dar aici s-a lovit de voința de fier a irlandezilor de a rămâne în UE. Într-adevăr, soluția alternativă gândită la Londra consta în relativizarea apartenenței Irlandei la UE și punerea de acord a unui sistem și relații simetrice cu cele ale Marii Britanii. Deci Brexitul în varianta originară a lui Johnson, cea promisă britanicilor la referendum, presupunea automat extragerea Irlandei din UE, ceea ce Dublinul nu-și dorește cu nici un preț.

De aceea s-a ajuns la ideea soluțiilor creative și aranjamentele alternative, care însă nu există, dar s-ar dori situate în zona controalelor inopinate ale UE la producătorii britanici și firmele din Irlanda de Nord, selectiv, pentru a verifica o asumare pe proprie răspundere a Londrei că nu sunt introduse produse britanice sau din terțe spații în UE prin contrabandă, peste frontiera inter-irlandeză, cu costurile mutate pe seama europenilor.