Orban, ripostă la adresa lui Cîțu: „Culmea perfidiei și chiar a lipsei de bun simț”

Orban, ripostă la adresa lui Cîțu: „Culmea perfidiei și chiar a lipsei de bun simț”

Liderul PNL, Ludovic Orban, a lansat, marți, un atac dur la adresa premierului Florin Câțu. El apreciază că legea consumatorului vulnerabil a ieșit mai bună din Parlament decât proiectul guvernului. „Culmea e că vine premierul și mă ceartă pe mine... Culmea perfidiei și chiar lipsei de bun simț”, a declarat el.

Orban spune că Parlamentul a îmbunătățit proiectul legii consumatorului vulnerabil, pentru că termenul de aplicare din proiectul guvernului era 1 septembrie 2022.

„Asta este culmea perfidiei şi chiar lipsei de bun simţ în a susţine anumite lucruri”

„Sunt de acord, creşterea preţurilor la energie nu este un fapt singular în România, se întâmplă în toată Europa. Dacă stăteam după răspunsul Guvernului, aşteptam până în 2022 să aplicăm Legea consumatorului vulnerabil, proiectul de lege aprobat în şedinţa de Guvern prevedea ca termenul de aplicare a aplicăm Legii consumatorului vulnerabil să fie 1 septembrie 2022. Noi, în Parlament, am modificat termenul şi se aplică începând din iarna asta.

Culmea, vine premierul şi mă ceartă pe mine, preşedintele Camerei Deputaţilor, că nu grăbim adoptarea legii şi că nu adoptăm măsurile în condiţiile în care ei, în Guvern, au stabilit că se aplică de la 1 septembrie 2022. Asta este culmea perfidiei şi chiar lipsei de bun simţ în a susţine anumite lucruri”, a afirmat Ludovic Orban, marţi, în şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL Ialomiţa, în timp ce își prezenta moțiunea cu care se prezintă la congresul din 25 septembrie.

El apreciază că legea „a ieșit mai bună din Parlament decât proiectul guvernului”, notează Jurnalul.

„La ora actuală toate companiile se confruntă cu o pierdere a competitivității care se datorează cu o creștere dramatică a prețului la energie electrică și la gaze. Consumatorul casnic încă nu simte creșterea prețurilor la energie electrică și la gaze, mai ales la energia electrică, dar companiile simt deja”, adaugă Orban.

El a pledat pentru adoptarea de scheme de ajutor de stat pentru companiile afectate de majorarea tarifelor la energie, arătând că în caz contrar unele fabrici vor fi nevoie să închisă activitatea.

Premierul Cîţu declara pe 6 eptembrie că este pregătit să îşi asume răspunderea pe Legea consumatorului vulnerabil, în cazul în care Parlamentul României nu aprobă această lege într-o săptămână.

Legea consumatorului vulnerabil a fost adoptată pe 7 septembrie în Parlament.

Ne puteți urmări și pe Google News